Avocații noștri ajută afacerile, clienti corporate și privați să soluționeze o gamă largă de litigii comerciale într-o manieră eficientă și la timp.

Contactati-ne

Drept fiscal, bancar și piețe de capital

Ceea ce caracterizează firma noastră este relația de colaborare extrem de apropiată pe care o dezvoltăm cu clienții noștri. Ne ocupăm împreună de fiecare chestiune, ca o echipă, implicând parteneri, asociați și personal, și colaborăm cu fiecare departament care ține de organizarea internă a companiilor, așa încât să fim eficienți în gestionarea problemelor acestora.
Ne cunoaștem clienții, știm felul în care își susțin afacerile cu garanții, documentează și administrează afacerea și, în consecință, am reușit de fiecare dată să venim cu sfatul potrivit privind sumele investite, până la ultimul bănuț. I-am ajutat totodată să dezvolte proiecte de training și să deruleze seminarii pe diverse teme din zona financiară.
Oferim asistență și reprezentare în fața instanțelor judiciare precum și a tuturor instituțiilor de stat și particulare.

Servicii oferite

  • asiguram asistență și reprezentare în fața ANAF, Direcției Finanțelor Publice, Administrației Financiare Locale
  • Consultanţă în acordarea de facilităţi de credit către companii
    revizuire şi redactare
  •  contracte de creditare şi scrisori de garanţie bancară, precum şi acte adiţionale de modificare a termenilor şi condiţiilor împrumuturilor acordate
  • asistenţă în procesul de leasing financiar
  • Negocierea contractelor de leasing, obţinerea aprobărilor în vederea dezvoltării proiectelor imobiliare
  • reprezentarea creditorilor în cauze complexe de finanţare comercială
  • reprezentarea creditorilor şi debitorilor în achiziţia și dezvoltarea proiectelor tip resort

Cazuri recente

Societatea de avocatură a restructurat o facilitate de credit de valoare mare, accesată de un client. Datorită restructurării, acesta a reușit să achite o parte din credit în cadrul procesului de reorganizare. Restul datoriei a fost rescadențat pentru perioada în care compania a fost reintegrată în circuitul economic. Am asistat și reprezentat clientul în instanță în procedura de insolvență.