Astfel se elimina posibilitatea aparitiei unor interpretari eronate cu privire la provenienta sumelor incasate cu titlu de bacsis.

Conform Proiectului de act normativ prin bacsis se intelege orice suma de bani oferita in mod voluntar de client, in plus fata de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de catre operatorii economici (….) precum si restul dat de vanzator clientului si nepreluat de acesta in mod voluntar. Bacsisul nu poate fi asimilat unei livrari de bunuri sau unei prestari de servicii. Totodata, va fi interzis ca operatorii economici sa conditioneze, sub orice forma, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacsisului.

Bacsisul se va justifica prin datele inscrise in documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale si se evidentiaza pe un bon fiscal distinct. Operatorii economici utilizatori vor stabili printr-un regulament de ordine interioara daca veniturile provenite din incasarea bacsisului raman la dispozitia lor, sau constituie o sursa de alte venituri care se distribuie salariatilor.

Regulamentul se pastreaza la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal in vederea prezentarii acestuia organelor de control. Sumele provenite din incasarea bacsisului se inregistreaza in contabilitate la alte venituri, iar sumele distribuite salariatilor se inregistreaza pe seama cheltuielilor, potrivit reglementarilor contabile aplicabile.

Impozitarea propusa vizeaza:

– impozitarea bacsisului ca profit al operatorului economic in cazul in care acesta nu se distribuie salariatilor (16% sau 3% in cazul microintreprinderilor);

– necuprinderea bacsisului in sfera TVA;

– impozitarea la nivelul angajatului cu 16% impozit pe venit din alte surse, prin retinere la sursa, in cazul in care bacsisul se distribuie salariatilor;

– necuprinderea in baza de impozitare a contributiilor sociale si a contributiilor sociale de sanatate – deci netaxarea din acest punct de vedere al contributiilor sociale.

Desi aprobata in dezbatere publica in data de 22.04.2015, Ordonanta nu a fost inca publicata, urmand a intra in vigoare dupa data publicarii in Monitorul Oficial.