“Vanzatorul raspunde pentru viciile ascunse ale bunului vandut, daca din cauza lor nu poate fi intrebuintat potrivit destinatiei sale sau intrebuintarea lui este atat de micsorata incat se presupune ca dobanditorul nu l-ar fi achizitionat sau nu ar fi convenit vanzarea la pretul stabilit daca ar fi cunoscut viciile. Pe de alta parte, art. 1353 C. civ (codul civil de la 1864, sub imperiul caruia s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare) prevede ca vanzatorul nu raspunde pentru viciile aparente, despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga.
In literatura de specialitate s-a retinut ca in cazul unor lucrari mai complexe, pentru a caror verificare este necesara o anumita pregatire, cumparatorul poate apela la o persoana, iar daca nu o face, el este in culpa, neputand fi antrenata raspunderea pentru vanzatorului pentru vicii ascunse, cat timp acestea puteau fi identificate de un specialist la o simpla vizionare a bunului supus vanzarii.
Desi legea reglementeaza numai optiunea cumparatorului intre actiunea redhibitorie si actiunea estimatorie, in practica judiciara s-au considerat admisibile actiunile prin care cumparatorul tinde la “remedierea defectiunilor” (inlaturarea viciilor) de catre sau in contul vanzatorului, cand aceasta reparare este posibila si cand ea nu ar ocaziona cheltuieli disproportionate fata de valoarea bunului (decizia civila nr. 1604/1989, Trib. Suprem, Sectia civila)”.
Curtea de Apel Constanta, Sectia I civila
Decizia nr. 808 din 12 decembrie 2012
Publicata in Buletinul Curtilor de Apel nr. 4/2013
Publications: