Acest proiect de ordonanta de modificare a codului fiscal, respectiv OUG nr. 46/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicata in Monitorul Oficial nr. 475 din 27 iunie 2014, presupune restructurarea creditelor dupa cum urmeaza:
– restructurarea va fi acordata celor care nu inregistreaza intarzieri la plata sau care au intarzieri la plata ratelor de cel mult 90 de zile.
– scaderea cu cel mult 35% a ratelor lunare, dar nu cu mai mult de 900 lei (sau echivalentul acestei sume, daca creditul e in valuta), pentru o perioada de maximum 2 ani.
– durata initiala a creditului va fi prelungita cu perioada pentru care se aplica reducerea ratelor, adica maximum 2 ani.
– sumele care au fost scazute vor fi distribuite pe o durata egala cu cea pentru care a fost acordata diminuarea obligatiilor de plata (adica maximum 2 ani), incepand cu data de la care nu mai este aplicata diminuarea respectiva.
– dupa terminarea perioadei in care are loc scaderea ratei (maximum 2 ani), debitorii vor beneficia, pentru aceeasi perioada (maximum 2 ani), de o deducere fiscala suplimentara: „deducerea se acorda lunar, dupa incheierea perioadei de diminuare a ratei si reprezinta rata din aceasta perioada, dar nu mai mult de 900 lei/luna”, se arata in ordonanta.
– cel care aplica pentru restructurare trebuie sa fie titularul unui contract de credit aflat in derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de data acordarii creditului.
– sunt eligibili cei cu venituri mai mici sau egale cu 2.200 de lei brut.
In prezent, Executivul vrea sa schimbe anumite prevederi, pentru a-i putea ajuta pe cei cu credite in franci, sperand ca, in acest mod, bancile sa fie tentate sa o adopte. Astfel, ridicand acest plafon la 3.000 de lei, asa cum propune Guvernul, cam 77% dintre cei cu imprumuturi in moneda elvetiana vor fi eligibili. De asemenea se doreste cresterea deducerii speciale pentru credit de la 900 la 1.500 lei lunar, echivalent cu maxim 240 lei reducere lunara a impozitului pe venit. Mai mult, deducerea speciala nu se va mai aplica dupa o perioada de maximum doi ani, ci din luna imediat urmatoare rescadentarii creditului.
Ministrul Finantelor, Darius Valcov, a precizat faptul ca: “Putem flexibiliza foarte mult prevederile, astfel ca ar putea intra in aplicare incepand cu 1 martie anul acesta, iar cei care aplica la rescadentare sa poata intra in program inca din primul trimestru al anului” (potrivit ziuanews.ro)
Totodata, a mentionat ca masura trebuie sa vina in completarea programelor individuale ale bancilor si a precizat ca Banca Nationala a Romaniei trebuie sa intervina si sa medieze discutiile dintre clienti si institutiile financiare.
Pana in prezent, trei banci au prezentat programe de sprijin pentru romanii cu credite in franci:
1. Raiffeisen Bank a anuntat ca reduce dobanda pentru clientii sai care au imprumuturi in moneda elvetiana.
2. Volksbank a anuntat ca va ingheta cursul la care va fi platita rata la creditele in franci elvetieni la cotatia inregistrata la finalul anului trecut. Masura va fi valabila trei luni.
3. OTP Bank a anuntat ca, in urma unei analize care vizeaza istoricul clientului si conditiile actuale ale acestuia, va oferi o reducere temporara cu pana la 1,5 puncte procentuale a marjei ratei de dobanda la creditele in franci cu dobȃnda variabila, tot pentru o perioada de trei luni.
Comisia de Buget-Finante din Camera Deputatilor s-a reunit in data de 21.01.2015 pentru a discuta despre solutiile pentru romanii cu credite in franci, afectati de aprecierea cu peste 15% a monedei elvetiene. Ordinea de zi a fost: aprecierea francului elvetian asupra creditelor acordate in aceasta moneda, cu audierea reprezentantilor BNR, Asociatiei Romane a Bancilor, Ministerul Finantelor Publice si ANPC.
In cadrul acestei intalniri a fost pusa in discutie si Legea conversiei creditelor, care reprezinta o propunere legslativa privind conversia creditelor, prin care, la solicitarea clientului, in cazul creditelor acordate in franci elvetieni, conversia soldului acestor credite se va realiza prin aplicarea unui curs mediu de conversie determinat de o medie aritmetica a cursurilor medii lunare din luna acordarii creditului pana la momentul conversiei.
Insa, Directorul Directiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza a afirmat ca: „Orice decizie privind o conversie la un alt curs de schimb decât cel din dată tranzacţiei produce pierderi pentru bănci. Rezolvarea printr-un act normativ care să stabilească conversia la un alt curs decât cel din ziua tranzacţiei nu se poate! (…) Sunt bănci care pot da faliment dacă conversia se face la curs istoric. Şi nu una sau două bănci riscă falimentul! Cineva spunea că volumul creditelor în franci nu reprezintă un risc sistemic, dar falimentul unei bănci este un risc sistemic” (potrivit mediafax.ro).