Prin sentinta nr. 1338 din 23 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare a respins actiunea formulata de reclamanta A.M. in contradictoriu cu paratele SC M.C. SRL Satu Mare si SC S. SRL Satu Mare avand ca obiect excluderea asociatului SC S. SRL din SC M. SRL.

Instanta de fond, in pronuntarea solutiei, a stabilit ca probele administrate nu au facut dovada ipotezelor art. 222 lit. c) si d) din Legea nr. 31/1990, dispozitii pe care reclamanta si-a intemeiat actiunea, respectiv a amestecului fara drept in activitatea societatii sau a actelor de frauda din partea asociatului.

A mai retinut instanta de fond ca dizolvarea societatii se hotaraste in conditiile legii, neavand relevanta actiunea pentru solutionarea excluderii, iar cu privire la activitatea financiara, aceasta se desfasoara in conditiile legii in interesul societatii, neputandu-se dovedi ca asociatul majoritar SC S. SRL a actionat in sensul ajungerii in faliment a societatii.

Prin decizia nr. 102/C din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea, Sectia a II-a civila, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta.

Criticile apelantei constand in principal in aprecierea probatoriului administrat cu care afirma ca a facut dovada neimplicarii asociatului in activitatea societatii si care a condus la pierderea spiritului affectio societatis, au fost inlaturate de instanta de apel.

Instanta de apel a retinut ca situatia de excludere avuta in vedere de art. 222 alin. (1)  lit. d) din Legea societatilor comerciale priveste numai pe asociatii care au si calitatea de administrator, calitate pe care parata asociat SC S. SRL nu o detine in cadrul societatii SC M.C. SRL, acest text nefiind deci incident in speta.

In ce priveste ipoteza de la art. 222 alin. (1) lit. c), s-a retinut ca aceasta este aplicabila asociatilor care, neavand calitatea de administratori ai societatii, intervin fara drept in operatiunile de administrare, utilizeaza capitalul social in folosul lor sau al altor persoane fara consimtamantul asociatilor, exercita ca asociati cu raspundere nelimitata acte de concurenta neloiala in pofida interdictiei de la art. 82 din Legea societatilor comerciale, dar ca aceste aspecte nu au fost dovedite de reclamanta.

In contra deciziei instantei de apel, reclamanta A.M. a declarat recurs solicitand, in principal, casarea hotararii in vederea administrarii probei testimoniale solicitata in calea de atac a apelului, subsidiar, modificarea hotararii recurate, iar, pe fond, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata si excluderea asociatului parat din societatea SC M.C. SRL.

In drept recurenta a invocat art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ.

In dezvoltarea recursului sub aspectul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a aratat ca pentru termenul din 6 noiembrie 2012 a solicitat amanarea judecatii pentru comunicarea si studierea intampinarii si a formularii cererii in probatiune.

Daca i s-ar fi admis cererea de probe cu inscrisuri exhaustiv motivata, pe care a solicitat-o si prin motivele de apel, ar fi depus inscrisuri relevante inclusiv dovada inceperii urmaririi penale fata de numitul B.C. sub aspectul savarsirii de infractiuni la Legea nr. 31/1990.

A mai aratat ca in ce priveste proba testimoniala solicitata, audierea martorei B.M., contabila societatii, aceasta era utila in dovedirea fraudei asociatului SC S. prin asociatul sau unic, B.C.

In dezvoltarea motivului intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., recurenta a criticat faptul ca, in pofida probelor administrate, instanta de apel nu a retinut incidenta dispozitiilor art. 222 lit. c) raportat la art. 80 din Legea nr. 31/1990.

Descrie recurenta faptele despre care afirma ca le-a dovedit cu privire la conduita asociatului parat, care au condus la destabilizarea societatii si la neintelegerile grave dintre asociati si la pierderea elementului de natura psihologica affectio societatis.

A aratat recurenta ca in ipoteza in care s-ar aprecia ca privite individual aceste fapte ale asociatului majoritar pe care le relateaza si care se circumscriu prevederilor art. 80 din Legea nr. 31/1990 nu ar constitui motiv de excludere, analizate in ansamblu, dovedesc pierderea totala a spiritului affectio societatis de catre asociatul majoritar, aspect care legitimeaza cererea de excludere. Pierderea affectio societatis este o conditie de fond, dar nu conduce automat la nulitatea societatii daca asociatul care solicita excluderea celui de-al doilea asociat continua activitatea societatii. Un aspect trecut cu vederea de ambele instante consta in demersurile paratei de a evacua societatea din spatiile inchiriate si ca actiunea acesteia in dizolvarea societatii, care a facut obiectul dosarului xx99/83/2009, a fost respinsa irevocabil.

A aratat recurenta ca instanta de apel a omis sa se pronunte cu privire la aceste aspecte, fapt care atrage incidenta art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Intimata SC S. SRL a depus intampinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea ca legala si temeinica a deciziei atacata in recurs.

A sustinut intimata ca apelanta-reclamanta a solicitat audierea martorei B.M. fara a arata imprejurarile pe care doreste sa le dovedeasca conform art. 2871 pct. 4 C. proc. civ., ca aceasta proba a fost solicitata si in fata instantei de fond si admisa de aceasta, dar neadministrata desi s-au acordat mai multe termene, operand decaderea din proba.

A mai aratat intimata, dezvoltand situatia de fapt, ca in cauza nu sunt incidente ipotezele de excludere prevazute de art. 222 lit. c) si d) din Legea societatilor comerciale.

Recursul declarat de reclamanta nu este fondat.

Sub primul motiv de nelegalitate incadrat in art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,         recurenta-reclamanta critica respingerea probei cu inscrisuri solicitata atat prin cererea de apel cat si in cursul procesului, de catre instanta de apel.

Inalta Curte constata ca motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este incident pentru situatia in care se invoca lipsa de temei legal sau gresita aplicare a legii prin hotararea atacata or, prin recursul declarat, sub acest motiv, recurenta nu sustine nici lipsa de temei legal a masurii adoptate de instanta de apel si nici incalcarea vreunei dispozitii legale prin adoptarea acestei masuri procesuale.

Verificand insa respectarea de catre instanta de apel a prevederilor legale care reglementeaza propunerea, incuviintarea si administrarea probelor in apel, Inalta Curte constata ca acestea nu au fost incalcate.

Potrivit art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, sub sanctiunea decaderii instituita prin alin. (2), daca cerinta nu este indeplinita pana cel mai tarziu la prima zi de infatisare, dovezile invocate in sustinerea apelului.

Conform art. 292 alin. (1) C. proc. civ., apelanta se poate folosi inaintea instantei de apel de mijloacele de aparare si de dovezile invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului, fara a fi, deci, necesara incuviintarea instantei de apel in acest scop.

Conform art. 292 teza a 2 a C. proc. civ., instanta de apel incuviinteaza si administreaza probele a caror necesitate rezulta din  dezbateri, iar conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanta precum si administrarea probelor noi propuse in conditiile art. 292, daca considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei.

Aprecierea asupra necesitatii probelor pentru solutionarea cauzei este atributul exclusiv al instantei de apel si el nu poate fi cenzurat pe calea recursului din perspectiva ipotezelor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In cauza de fata, apelanta-recurenta nu a formulat nici prin declaratia de apel, inregistrata la 13.04.2012, si nici prin motivele de apel, inregistrate la 11.06.2012, o cerere de probe cu inscrisuri, cum eronat sustine. Dimpotriva, in motivarea apelului afirma ca instanta de fond nu a avut in vedere probatoriul administrat in dovedirea cererii de excludere, ca probatoriul cu care ar fi dovedit faptele pe care le reclama nu a fost analizat prin sentinta.

Instanta de apel, la primul termen de judecata, 12.06.2012, a dispus amanarea, printre alte motive, pentru comunicarea motivelor de apel intimatei, la termenul de 20.06.2012, cand dupa pronuntarea asupra incidentei art. 163 C. proc. civ., judecarea apelului s-a amanat la 11.09.2012.

Pentru termenul din 11.09.2012, apelanta a formulat o cerere de amanare pentru a i se comunica intampinarea si a putea propune probe in sustinerea apelului, inregistrata la 10.09.2012. La termenul din 11.09.2012, cauza s-a amanat la 09.10.2012 pentru a fi citata intimata cu copia motivelor de apel, fata de returnarea celei anterioare, pentru cand apelanta a reiterat in scris cererea de amanare cu acelasi continut, inregistrata la 08.10.2012.

La termenul acordat, 09.10.2012, instanta de apel a dat curs cererii apelantei, dispunand amanarea cauzei la 06.11.2012 si comunicarea intampinarii.

In fata instantei de apel recurenta-reclamanta a formulat o cerere in probatiune pentru termenul din 06.11.2012, dupa ce i s-a comunicat intampinarea, inregistrata la 05.11.2012, iar nu o cerere de amanare, cum tot contrar realitatii sustine recurenta, solicitand generic, iar nu exhaustiv, incuviintarea probei cu inscrisuri si a probei testimoniale cu martora B.M.

Aceasta cerere in probatiune a fost respinsa de instanta de apel prin incheierea din 06.11.2012, cu motivarea ca apelanta nu a aratat ce inscrisuri intelege sa solicite si care sunt imprejurarile pe care doreste sa le dovedeasca cu martora propusa, iar in lipsa intrunirii elementelor premisa reglementate de art. 112 pct. 5, art. 138 alin. (1) si, respectiv, art. 292 C. proc. civ. cu privire la propunerea probelor de catre apelanta, instanta nu a fost in situatia de a aplica procedura reglementata de art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Nici critica intemeiata pe gresita retinere a lipsei de incidenta a dispozitiilor art. 222 lit. c) raportat la art. 80 din Legea nr. 31/1990 cu modificarile si completarile ulterioare, din perspectiva incadrarii ei in dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primita.

In dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate recurenta invoca probatoriul administrat in cauza prin care, contrar sustinerilor din decizia atacata, ar fi facut dovada ca asociata intimata nu mai actioneaza in interesul societatii, lipsindu-i affectio societatis, a dovedit culpa acesteia in destabilizarea societatii hotarand unilateral majorarea chiriei si incercand evacuarea societatii din spatiile inchiriate. Apreciaza recurenta ca aceste situatii, privite individual, nu constituie motiv de excludere, sustinand ca au aceasta aptitudine daca se face o analiza a lor de ansamblu.

Inalta Curte constata, in primul rand, ca recurenta se afla in eroare cand sustine ca instanta de apel nu a retinut incidenta acestui motiv de excludere. Instanta de apel nu a retinut incidenta cauzei de excludere intemeiata pe dispozitiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, constatand ca asociatul a carui excludere se solicita nu are calitatea de administrator, nefiind intrunita ipoteza prevazuta de acest text de lege.

Cu privire la cauza de excludere intemeiata de recurenta-reclamanta pe dispozitiile art. 222 lit. c) din lege, prin considerentele deciziei recurate, instanta de apel a retinut ca apelanta nu a dovedit imprejurarile la care refera textul de lege, amestecul fara drept in administratie sau concurenta neloiala a asociatului a carui excludere se solicita.

Inalta Curte constata ca solutia instantei de apel este legala dar cu motivarea ca nici ipoteza dispozitiei cuprinsa de lit. c) a art. 222 din lege nu are incidenta in cauza de fata.

Acesta deoarece, dispozitia art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 instituie ca situatie premisa pentru excludere calitatea de asociat cu raspundere nelimitata a asociatului a carui excludere se cere instantei.

In cauza de fata, SC M.C. SRL din care se solicita excluderea este o societate cu raspundere limitata, iar asociatul intimat SC S. SRL a carui excludere s-a cerut este un asociat cu raspundere limitata, asa incat ipoteza art. 222 lit. c) care priveste un asociat cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in administratie ori contravine dispozitiilor art. 80 si 82, nu ii este aplicabila, aceasta ipoteza fiind incidenta exclusiv societatilor de persoane: in nume colectiv si in comandita simpla, ai caror asociati raspund nelimitat inclusiv cu bunurile proprii, nu si celor mixte, de capital si persoane, ai caror asociati au o raspundere limitata la capitalul subscris, cum  este societatea cu raspundere limitata in speta.

De altfel, singurele dispozitii reglementate pentru societatile de persoane aplicabile conform normei de trimitere continuta de art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 si societatilor cu raspundere limitata, sunt numai dispozitiile art. 75, 76, 77 alin. (1) si 79, nu si dispozitiile art. 80 si 82.

Aceleasi critici dezvoltate pe situatia de fapt pe care recurenta le incadreaza si in motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu pot fi primite nici din perspectiva ipotezelor pe care acest articol le reglementeaza.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. atrage modificarea cand hotararea recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii.

Ceea ce critica recurenta este neanalizarea unor aspecte punctuale relative la affectio societatis si majorarea unilaterala a chiriei, aspecte pe care in motivarea apelului le-a incadrat in succesiunea de evenimente care ar configura culpa paratei in dezinteresul ei fata de activitatea societatii.

Recurenta nu invoca nici lipsa motivelor deciziei atacate, nici existenta unor motive contradictorii ori straine de natura pricinii si, ca atare, din aceasta perspectiva, motivul de nelegalitate intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are o aparenta formala, analiza deciziei fiind axata pe ipotezele normative punctuale ale motivelor de excludere invocate ca temei al cererii, si care nu refera la pierderea affectio societatis ca ipoteza de excludere.

Drept urmare, Inalta Curte, pentru considerentele expuse a respins recursul declarat de reclamanta ca nefondat.

Impotriva deciziei instantei de apel a declarat recurs si parata SC S. SRL pentru motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitand modificarea acesteia cu consecinta obligarii apelantei-reclamante la plata sumei de 2.480 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat in apel.

Arata recurenta ca instanta de apel gresit a respins acest capat de cerere constand in acordarea de cheltuieli de judecata sub motiv ca nu au fost solicitate, intrucat atat prin intampinarea depusa cat si prin concluziile scrise a cerut cheltuieli de judecata a caror achitare a   dovedit-o in data de 12 noiembrie 2012, anterior pronuntarii.

Recursul paratei nu poate fi primit.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata.

Obligarea la cheltuieli de judecata este o consecinta a retinerii culpei procesuale subsecvent solutionarii cererilor cu care a fost investita instanta de judecata.

Acordarea de cheltuieli de judecata, la cerere, este, prin urmare, subsecventa solutionarii cererii introductive de instanta si o consecinta a solutionarii acesteia, cererea de cheltuieli nefiind un capat de cerere integrat in obiectul cererii de investire in sens procesual, ea nu are deci un caracter autonom in intelesul art. 129 alin. (6), art. 304 pct. 6 sau art. 2812 C. proc. civ., care, astfel, nu-i sunt aplicabile.

Ca este asa o demonstreaza faptul ca, la cerere, instanta acorda cheltuieli de judecata paratului sau intimatului, daca reclamantul sau titularul caii de atac a pierdut procesul, actiunea, apelul sau, dupa caz, recursul fiindu-i respinse, fara ca paratul, respectiv intimatul sa fi investit pe cale principala accesorie sau incidentala instanta cu solutionarea unei cereri derivand sau in legatura cu obiectul din cererea principala.

Drept urmare, Inalta Curte, desi retine realitatea sustinerii recurentei in sensul ca aceasta a solicitat cheltuieli de judecata, sustinere consemnata si in incheierea de dezbateri a instantei de apel, constata ca neacordarea acestora recurentei, care in apel a avut calitatea de intimata, poate fi remediata numai pe calea art. 281 alin. (1) C. proc. civ., constituind o eroare materiala, iar nu motiv de recurs incadrabil in art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens in care recursul astfel declarat a fost respins ca nefondat.

Cu observarea dispozitiilor art. 274 alin. (1) si 276 C. proc. civ., fata de cererea recurentei-reclamantei de obligare la cheltuieli de judecata, ca parte cazuta in pretentii, si fata de cererea recurentei-parate cu acelasi obiect, careia, de asemenea, i s-a respins recursul, in considerarea si a lipsei unor dovezi pertinente, se retine ca solicitarile nu pot fi primite.