„A considera ca neacceptarea de catre un lucrator a unei reduceri salariale de 25% nu intra in sfera notiunii de concediere ar priva directiva de efectul sau deplin, aducand atingere protectiei lucratorilor.”
Potrivit Comunicatului, pentru a se stabili existenta unei concedieri colective, Directiva nr. 98/59/CE a Consiliului prevede ca, la calcularea numarului de concedieri, incetarea contractului de munca care se produce la initiativa angajatorului dintr-unul sau mai multe motive, fara legatura cu persoana lucratorului, este asimilata concedierilor, cu conditia existentei a cel putin cinci concedieri.
Prin hotararea pronuntata, Curtea a declarat ca lucratorii care beneficiaza de un contract incheiat pe o perioada limitata sau pentru sarcini specifice trebuie considerati ca facand parte dintre lucratorii angajati „in mod normal”, in sensul acestei directive, in cadrul unitatii in cauza. Daca situatia ar fi diferita, ar exista riscul sa se priveze ansamblul lucratorilor incadrati in aceasta unitate de drepturile care le sunt recunoscute prin directiva, ceea ce ar aduce atingere efectul util al acesteia din urma. Totusi, Curtea aminteste ca lucratorii al caror contracte inceteaza la expirarea termenului convenit nu trebuie sa fie luatiin considerare in scopul stabilirii existentei unei „concedieri colective”, in sensul directivei.
Curtea adauga ca, „pentru a se constata ca suntem in prezenta unei concedieri colective in sensul directivei, conditia existentei a cel putin cinci concedieri nu vizeaza incetarile unui contract de munca asimilate unei concedieri, ci doar concedierile in sens strict.” Acest lucru rezulta fara ambiguitate din insusi textul directivei si orice alta interpretare care urmareste sa extinda sau sa restranga domeniul sau de aplicare ar avea drept consecinta lipsirea conditiei in discutie, si anume a „existentei a cel putin cinci concedieri”, de orice efect util.
Curtea declara de asemenea ca „faptul ca un angajator efectueaza, in mod unilateral si in detrimentul lucratorului, o modificare substantiala a elementelor esentiale ale contractului sau de munca pentru motive care nu au legatura cu persoana acestui lucrator intra sub incidenta notiunii „concediere” in sensul directivei. Curtea aminteste ca, concedierile se caracterizeaza prin lipsa consimtamantului lucratorului. In prezenta cauza, incetarea raportului de munca al lucratoarei care a acceptat desfacerea contractului de munca prin acord isi are originea in modificarea unilaterala efectuata de angajator privind un element substantial al contractului de munca pentru motive care nu au legatura cu persoana acestei lucratoare. Aceasta incetare a raportului de munca constituie asadar o concediere. Astfel, pe de o parte, dat fiind faptul ca directiva urmareste sa se acorde o protectie sporita lucratorilor in cazul concedierilor colective, notiunea de concediere nupoate fi interpretata restrictiv. Pe de alta parte, scopul armonizarii normelor aplicabile concedierilor colective este sa asigure o protectie comparabila a drepturilor lucratorilor in diferitele state membre, precum si sa aproprie sarcinile pe care le genereaza aceasta norme de protectie pentru intreprinderile Uniunii. Notiunea de concediere conditioneaza in mod direct aplicarea protectiei, precum si a drepturilor de care beneficiaza lucratorii in temeiul directivei. Aceasta notiune are, asadar, o incidenta iminenta asupra sarcinilor pe carele presupune protectia lucratorilor. In consecinta, orice reglementare nationala sau interpretare a acestei notiuni care arechivala cu a se considera ca, intr-o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, rezilierea contractului de munca nu este o concediere, in sensul directivei, ar modifica domeniul de aplicare al directive, privand-o in acest fel de efectul sau deplin.