Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificarile ulterioare, care au urmatorul cuprins: „Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.”
Curtea constata ca dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 incrimineaza retinerea si nevarsarea, cu intentie, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, iar dispozitiile de lege la care se raporteaza, in speta de fata, sunt cuprinse in art. 77 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care prevad obligatia notarului public de a vira impozitul pentru transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut [impozit care se calculeaza si se incaseaza de notarul public inainte de autentificarea actului sau, dupa caz, intocmirea incheierii de finalizare a succesiunii].
In ceea ce priveste incriminarea unei fapte, Curtea, in jurisprudenta sa, a statuat ca dispozitiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constitutie, potrivit carora „Nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii”, precum si a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementeaza competenta legiuitorului de a stabili infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora. In temeiul dispozitiilor constitutionale mentionate, legiuitorul este liber sa aprecieze atat pericolul social in functie de care urmeaza sa stabileasca natura juridica a faptei incriminate, cat si conditiile raspunderii juridice pentru acea fapta (Decizia nr.1.205 din 20 septembrie 2011, precitata).
Astfel, daca prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie indica autoritatea competenta sa reglementeze infractiunile —Parlamentul, respectiv Guvernul pe calea delegarii legislative constitutionale, relatiile sociale reglementate, procedura si majoritatea de vot necesare incriminarii, dispozitiile art. 23 alin. (12) din Constitutie implica exigenta ca infractiunile si pedepsele sa fie stabilite numai printr-un act normativ cu forta de lege —„in temeiul legii”, iar prin trimiterea la „conditiile legii” trebuie realizata coroborarea cu art. 1 alin. (5) din Constitutie care consacra principiul legalitatii si care impune obligatia ca normele adoptate sa fie precise, clare si previzibile.
Raportand cele prezentate mai sus la speta de fata, Curtea constata ca legiuitorul si-a respectat numai din punct de vedere formal competenta constitutionala de a legifera, fara ca prin continutul normativ al textului incriminator sa stabileasca cu claritate si precizie obiectul material al infractiunii, ceea ce determina o lipsa de previzibilitate a acestuia. Asa fiind, textul supus controlului de constitutionalitate nu respecta conditiile de calitate a legii, respectiv din modul de definire a infractiunii prevazute la art.6 din Legea nr.241/2005 nu poate fi determinata notiunea de „impozit cu retinere la sursa”, astfel ca destinatarul normei nu poate sa isi ordoneze conduita, in functie de ipoteza normativa a legii.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale sunt neconstitutionale.