Textul deciziei:

I.1. Cu adresa nr. 2/6721 din 12 decembrie 2013, Secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale sesizarea formulata de 50 de deputati apartinand grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, in conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constitutie si art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, pentru exercitarea controlului de constitutionalitate asupra dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea unor acte normative.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 4745 din 12 decembrie 2013 si constituie obiectul Dosarului nr. 850A/2013.

La sesizare a fost anexata, in copie, Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si lista celor 50 de deputati, semnatari ai obiectiei de neconstitutionalitate: Tinel Gheorghe, Gheorghe Ialomitianu, Maria-Andreea Paul, Mircea Lubanovici, Costica Canacheu, Claudia Boghicevici, Camelia-Margareta Bogdanici, Sanda-Maria Ardeleanu, Constantin Dascalu, Alin-Augustin-Florin Popoviciu, Dragos-Ionel Gunia, Lucian-Nicolae Bode, Gheorghe Udriste, Mircea-Nicu Toader, Liviu Laza-Matiuta, Dan-Cristian Popescu, Cristian-Constantin Roman, Danut Culetu, Vasile Gudu, Ioan Oltean, Mircea Man, Iulian Vladu, Catalin-Florin Teodorescu, Romeo Radulescu, Valeria-Diana Schelean, Florin Gheorghe, Raluca Turcan, Alexandru Nazare, Cornel-Mircea Samartinean, Eusebiu-Manea Pistru-Popa, Mircia Muntean, Florian-Daniel Geanta, Ioan Balan, Florin Mihail Secara, Petru Movila, Stefan-Bucur Stoica, Elena-Gabriela Udrea, Vasile Iliuta, Florin Aurelian Popescu, George Ionescu, Adrian Gurzau, Theodor Paleologu, Cezar Florin Preda, Roberta Alma Anastase, Mihaela Stoica, Eugen Tomac, Adriana Diana Tusa, Valerian Vreme si Remus Florinei Cernea.

2. In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate autorii acesteia solicita Curtii sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea unor acte normative, pe care le considera neconforme cu prevederile art. 1 alin. (3) si (5), ale art. 133 alin. (1) si, respectiv, ale art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, aducand urmatoarele argumente:

In ceea ce priveste neconformitatea prevederilor Legii criticate in integralitatea ei cu dispozitiile art. 1 alin. (3) si (5) si ale art. 133 alin. (1) din Constitutia Romaniei

Potrivit prevederilor art. 133 alin. (1) din Constitutie, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei, motiv pentru care trebuie sa actioneze in acest sens, inclusiv in ceea ce priveste actele normative referitoare la autoritatea judecatoreasca. In aceste conditii, conform prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului avizeaza proiectele de acte normative care privesc activitatea autoritatii judecatoresti. In conditiile prevazute de lege, avizul Consiliului este obligatoriu a fi cerut, dar desigur nu si de a fi urmat. In cazul in care nu este cerut, ceea ce este obligatoriu, sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (5) si ale art. 1 alin. (3) din Constitutie. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie, respectarea legilor este obligatorie, chiar si de catre Parlament. Nesolicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii echivaleaza cu o nesocotire a acestor prevederi. Asa cum rezulta din Raportul asupra abrogarii art. 741din Codul penal, Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, care era Camera decizionala, a intocmit acest raport fara sa fi solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Camera Deputatilor, pe baza raportului Comisiei, a adoptat textul criticat de neconstitutionalitate fara avizul C.S.M., ceea ce are ca efecte incalcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie.

In acelasi timp, prin aceeasi atitudine de ignorare a lipsei avizului Consiliului Superior al Magistraturii, au fost incalcate si prevederile art. 1 alin. (3), referitoare la principiul statului de drept, in sensul ca prevederile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 erau obligatorii si pentru Parlament atat timp cat acesta nu le-a modificat, completat sau abrogat. […]

In plus, prin ignorarea prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie au fost incalcate si prevederile art. 133 alin. (1) din Constitutie, in sensul ca neavizarea legii criticate pentru neconstitutionalitate echivaleaza cu o incalcare a rolului constitutional al Consiliului de garant al independentei justitiei. […]

In ceea ce priveste neconformitatea prevederilor art. I pct. 5 referitor la art. 147 din Codul penal cu dispozitiile art. 1 alin. (3) si (5) si ale art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei

Problema reglementata presupune o serie de clarificari, pe care Parlamentul nu le-a facut, motiv pentru care textul criticat apare ca fiind imprecis, impredictibil si, ca urmare, contrar prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie.

In primul rand, definitiile date „functionarului public“ si „functionarului“ de Codul penal nu au nicio semnificatie legata de organizarea si functionarea unor autoritati sau institutii publice. Astfel, definitiile date de Codul penal au semnificatii doar penale, adica definirea persoanelor care au o anumita calitate si care au savarsit sau pot savarsi infractiunile prevazute in partea speciala a Codului penal sau in legi speciale. In cazul in care unii dintre functionarii publici (demnitari sau persoane care detin alte calitati, precum cele prevazute in textul criticat de neconstitutionalitatej savarsesc infractiuni pot fi sanctionati cu pedepse mai aspre tocmai datorita importantei calitatii pe care o au sau se pot reglementa infractiuni speciale in aceasta privinta si nicidecum nu pot fi exoperati sau exceptati.

In acelasi timp, mai exista o definitie a „functionarului public“ legata de calitatea si atributiile, pe care acesta le are in cadrul unor autoritati publice, definitie care tine de regulile de drept administrativ. Definitia in discutie nu este cea de-a doua din explicatia de mai susi ci prima dintre acestea care apare confuza si imprecisa. In aceste conditii, nu conteaza ca persoana in cauza are calitatea de demnitar public sau detine alte calitati sau functii, pentru ca, potrivit Codului penal, si acesta este „functionar public“ in intelesul legii penale. Ca urmare, reglementarea confuza a acestei diferentieri are drept efect o norma imprecisa si impredictibila, motiv pentru care aceasta incalca prevederile art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie.

In cazul in care demnitarii publici si celelalte persoane cu functiile prevazute de textul in cauza ar fi scosi din sfera definitiei de „functionar public“ s-ar ajunge la o discriminare vadita, in sensul ca aceasta categorie de personal care lucreaza in autoritatile si institutiile publice nu ar mai putea fi condamnati pentru fapte pentru care celelalte persoane pot sa fie condamnate, ceea ce echivaleaza cu o vadita incalcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie si un exces de discriminare in favoarea persoanelor vizate de textul criticat de neconstitutionalitate.

In ceea ce priveste neconformitatea prevederilor art. II pct. 5 referitor la art. 3091din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu dispozitiile art. 1 alin. (3) si (5) si ale art. 16 alin. (1) din Constitutie, in legatura cu solutia cuprinsa in prevederile art. 3091din Codul penal, Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011.

Curtea Constitutionala retinea in legatura cu continutul fostului art. 741din Codul penal, care avea acelasi continut cu cel al actualului art. 3091din Codul penal referitor la prejudiciul cauzat prin comiterea de infractiuni, ca prezinta vicii de constitutionalitate, motiv pentru care acest continut a fost declarat neconstitutional. Se mentioneaza ca singura diferenta se refera la cuantumul unor sume care reprezinta prejudiciul creat prin savarsirea unor infractiuni.

Astfel, Curtea decidea, cu valoare de principiu, ca „prin conditionarea reducerii limitelor de pedeapsa de un anumit moment procesual, respectiv pana la solutionarea cauzei in prima instanta, este afectat principiul egalitatii cetatenilor in fata legii – art. 16 alin. (1) din Constitutie. In acord cu jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, este incontestabil ca acest principiu presupune eo ipso ca la aceleasi situatii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decat identic (a se vedea Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, si Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003)

[…].

In continuare, Curtea scoate in evidenta si un criteriu unitar oferit de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 4 aprilie 2003, si anume data comiterii infractiunii. „Aceasta solutie este in concordanta si cu jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului.“ Ca urmare, Curtea Constitutionala „constata ca prin instituirea momentului procesual ales in textul legal criticat se creeaza premisele unei discriminari intre cetateni, care, desi se gasesc in situatii obiectiv identice, beneficiaza de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala.“ (Decizia nr. 573 din 3 mai 2011).

In concluzie, autorii obiectiei de neconstitutionalitate apreciaza ca, prin modalitatea de a transpune in legea adoptata si criticata pentru neconstitutionalitate a celor retinute de Curtea Constitutionala, se poate constata ca Parlamentul a ignorat Decizia Curtii nr. 573 din 3 mai 2011 si, pe cale de consecinta, si prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, adoptand o lege profund neconstitutionala.

II. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

Presedintii Camerei Deputatilor si Senatului si Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinand obiectia de neconstitutionalitate, raportul judecatorului-raportor, dispozitiile art. I pct. 2 si pct. 5 si art. II pct. 3 si pct. 5 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si prevederile Constitutiei, retine urmatoarele:

Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor legale criticate.

III. Obiectul controlului de constitutionalitate il constituie dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea unor acte normative (a Codului penal al Romaniei, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare), in ansamblul sau, precum si a dispozitiilor art. I pct. 5 si art. II pct. 5, in special, care prevad urmatoarele:

– Art. I pct. 5: „Dupa alineatul (2) al articolului 147 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins: «Sunt exceptati de la dispozitiile art. 147 Presedintele Romaniei, deputatii si senatorii, precum si persoanele care isi desfasoara activitatea in cadrul unei profesii liberale, in baza unei legi speciale si care nu sunt finantati de la bugetul de stat, acestia raspunzand penal, civil sau administrativ in conformitate cu dispozitiile legilor speciale in baza carora isi desfasoara activitatea, precum si cu dispozitiile dreptului comun, cu respectarea dispozitiilor prezentului alineat.»“;

– Art. II pct. 5: „Dupa articolul 309 se introduce un nou articol, articolul 3091, cu urmatorul cuprins:

«Art. 3091. – (1) In cazul savarsirii infractiunilor prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil in bani, daca pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

(2) Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

(3) Dispozitiile prevazute la alin. (1) si (2) nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune de acelasi gen, prevazuta de prezentul cod, intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) si (2).

(4) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica si in cazul tentativei.»“

Curtea retine ca dispozitiile art. I pct. 5 din legea criticata referitoare la modificarea art. 147 din actualul Cod penal sunt reluate intocmai de dispozitiile art. II pct. 3 referitoare la modificarea art. 175 din noul Cod penal, iar dispozitiile art. II pct. 5 din aceeasi lege referitoare la modificarea art. 3091din noul Cod penal se regasesc in dispozitiile art. I pct. 2 privind modificarea art. 741din actualul Cod penal. Prin urmare, desi nu sunt invocate in mod expres, controlul de constitutionalitate va avea ca obiect si dispozitiile art. I pct. 2 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative.

IV. Examinand dispozitiile de lege criticate, Curtea retine urmatoarele:

1. Procesul legislativ al adoptarii legii

Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, in art. XX pct. 2 prevedea urmatoarele: „Codul penal al Romaniei, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: […]

2. Dupa articolul 74 se introduce un nou articol, articolul 741, cu urmatorul cuprins: „In cazul savarsirii infractiunilor de gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in forma calificata si neglijenta in serviciu, prevazute in prezentul cod, ori a unor infractiuni economice prevazute in legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la solutionarea cauzei in prima instanta, invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Dispozitiile prevazute la alin. 1 si 2 nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune de acelasi gen, prevazuta de prezentul cod, intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. 1 si 2.“

Ulterior, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 741din Codul penal, iar in urma efectuarii controlului de constitutionalitate, prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, a admis sesizarea si a constatat ca dispozitiile art. 741din Codul penal sunt neconstitutionale.

Ca urmare a pronuntarii deciziei Curtii, in temeiul art. 147 alin. (1) din Constitutie, la data de 23 noiembrie 2011, este initiat in proiect de lege privind abrogarea expresa a dispozitiilor art. 741din Codul penal. Proiectul de lege este avizat favorabil de Consiliul Legislativ si sustinut prin punctul de vedere exprimat de Guvernul Romaniei.

La data de 21 noiembrie 2011, Senatul, in calitate de prima Camera, adopta proiectul de lege, intitulat „Lege pentru abrogarea art. 741din Codul penal“, cu urmatorul continut: „Articol unic. – Articolul 741din Codul penal, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.“

In data de 28 noiembrie 2011, proiectul de lege este transmis Camerei Deputatilor, care are calitatea de Camera decizionala in materia reglementata, si este trimis comisiilor parlamentare competente spre avizare. La data de 21 decembrie 2011, Comisia pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale avizeaza favorabil proiectul de lege.

In data de 9 decembrie 2013, Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, in urma dezbaterilor, intocmeste Raportul asupra proiectului de Lege pentru abrogarea art. 741din Codul penal, in care retine, drept concluzie, urmatoarele: „[…] Parlamentul trebuie sa puna in acord Codul penal cu deciziile Curtii

Constitutionale si sa clarifice legislatia pentru a nu mai exista astfel de interpretari eronate, adica:

– introducerea in Codul penal a infractiunilor de insulta si calomnie;

– precizarea efectelor deciziilor Curtii Constitutionale, inclusiv cele prin care se declara neconstitutionala abrogarea unui text;

– clarificarea terminologiei si a situatiilor de dezincriminare;

– interpretarea legii;

– efectele suspendarii sau intreruperii cursului prescriptiei pentru perioadele in care prevederile legislative contrare sau interpretarea eronata a acestora (cauze neprevazute) impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.“

In urma dezbaterilor din comisie au fost formulate si admise mai multe amendamente:

– titlul legii a fost modificat in „Lege pentru modificarea si completarea unor acte normative“;

– se propun urmatoarele modificari ale dispozitiilor din Codul penal, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare: art. 101(Aplicarea legii penale de dezincriminare), art. 741(fara titlu marginal), art. 1231(Suspendarea cursului prescriptiei), art. 124 (Prescriptia speciala), art. 147 (Functionar public si functionar), art. 205 (Insulta), art. 206 (Calomnia), art. 207 (Proba veritatii);

– se propun urmatoarele modificari ale dispozitiilor din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare: art. 4 (Aplicarea legii penale de dezincriminare), art. 156 (Suspendarea cursului prescriptiei raspunderii penale), art. 175 (Functionar public), se introduce Capitolul X (Infractiuni contra demnitatii): art. 2271(Insulta), art. 2272 (Calomnia), art. 2273 (Proba veritatii), precum si art. 3091(fara titlu marginal).

Raportul Comisiei juridice, de disciplina si imunitati este supus dezbaterii plenului Camerei Deputatilor, care, la data de 10 decembrie 2013, adopta Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, in forma propusa de comisie.

La data de 13 decembrie 2013, in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie, un numar de 50 de deputati si-au exercitat dreptul de sesizare a Curtii Constitutionale, obiectia de neconstitutionalitate formulata constituind obiectul prezentului dosar.

2. Cu privire la critica de neconstitutionalitate potrivit careia prevederile legii contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3) si (5) si ale art. 133 alin. (1) din Constitutia Romaniei, intrucat, in cadrul procedurii legislative, nu a fost solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea retine urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 9 – Avizarea proiectelor din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „(1) In cazurile prevazute de lege, in faza de elaborare a proiectelor de acte normative initiatorul trebuie sa solicite avizul autoritatilor interesate in aplicarea acestora, in functie de obiectul reglementarii.“

Un astfel de caz este prevazut de dispozitiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, dispozitii care prevad ca „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizeaza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti“, iar conform art. 32 alin. (1) din lege „(1) In cazurile in care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Daca legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.“

Curtea observa ca aceasta competenta a Consiliului Superior al Magistraturii este una legala, acordata prin vointa Parlamentului in temeiul textului constitutional al art. 134 alin. (4), potrivit caruia „Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei“.

Desi norma constitutionala, exprimand rolul de garant al independentei justitiei al Consiliului Superior al Magistraturii, nu face niciun fel de referire expresa la obligatia initiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul acestei autoritati, avizarea proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti este tratata in legea de organizare si functionare a acesteia, la care Legea fundamentala face trimitere.

Astfel, indiferent ca este vorba de o competenta acordata prin lege sau direct prin textul Constitutiei, autoritatile sunt obligate sa o aplice si sa o respecte in virtutea art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit caruia „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie“. O atare concluzie se impune datorita faptului ca principiul legalitatii este unul de rang constitutional (A se vedea in acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009).

In acest context, apreciem utila circumscrierea sferei de cuprindere a sintagmei „acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti“, in functie de care se poate determina obligatia legala si constitutionala a autoritatilor competente de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii. In considerentele Deciziei nr. 901 din 17 iunie 2009, Curtea Constitutionala a retinut ca sintagma se refera „numai la actele normative care privesc in mod direct organizarea si functionarea autoritatii judecatoresti, precum modul de functionare al instantelor, cariera magistratilor, drepturile si obligatiile acestora etc., pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii“. Asa fiind, Consiliul Superior al Magistraturii, ca garant al independentei, conform art. 133 alin. (1) din Constitutie, are, potrivit Legii sale organice nr. 317/2004, atributii referitoare la apararea judecatorilor si procurorilor impotriva oricarui act care le-ar putea afecta independenta sau impartialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea (art. 30), cariera judecatorilor si procurorilor (art. 35), admiterea in magistratura, evaluarea, formarea si examenele judecatorilor si procurorilor (art. 36), organizarea si functionarea instantelor si a parchetelor (art. 37). Pe cale de consecinta, proiectele de legi care implica un aviz al Consiliului sunt cele precum actele normative privind statutul judecatorilor si procurorilor (care cuprind dispozitii referitoare la drepturile si indatoririle judecatorilor si procurorilor, incompatibilitati si interdictii, numirea, promovarea, suspendarea si incetarea functiei de judecator sau procuror, delegarea, detasarea si transferul judecatorilor si procurorilor, raspunderea acestora etc.), reglementat in prezent prin Legea nr. 303/2004,organizarea judiciara (instantele judecatoresti – organizare/competente/conducere, Ministerul Public – organizare/competente/conducere, organizarea si functionarea Institutului National al Magistraturii, compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instantelor si al parchetelor, bugetele instantelor si parchetelor etc.), reglementata in prezent prin Legea nr. 304/2004, sau organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul materiei in Legea nr. 317/2004.

Orice alta interpretare data sintagmei „acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti“ ar determina o extindere a competentelor Consiliului Superior al Magistraturii care nu s-ar intemeia pe criterii clare si previzibile, deci ar fi arbitrara. Astfel, acceptand sustinerea autorilor obiectiei de neconstitutionalitate, potrivit careia omisiunea de a supune avizarii Consiliului actul normativ prin care se aduc modificari Codului penal ar contraveni rolului sau constitutional de garant al independentei justitiei, s-ar accepta implicit teza conform careia solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii ar fi obligatorie in cadrul elaborarii tuturor actelor normative. In masura in care orice lege este susceptibila a genera o situatie conflictuala, care ar determina investirea unei instante judecatoresti cu solutionarea litigiului, s-ar putea concluziona ca toate actele normative „privesc activitatea autoritatii judecatoresti“. Or, dincolo de lipsa de fundament logic si juridic a unei astfel de interpretari, imprejurarea creata ar conduce la situatia in care Consiliul Superior al Magistraturii ar indeplini competente similare celor ale Consiliului Legislativ, care potrivit art. 79 alin. (1) din Constitutie „este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte normative in vederea sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii“, ceea ce este inadmisibil. Consiliul Superior al Magistraturii, ca parte componenta a autoritatii judecatoresti, potrivit dispozitiilor Legii fundamentale, cu rol de garant al independentei justitiei, nu poate fi transformat intr-un organ consultativ al Parlamentului, autoritatea legiuitoare, fara a fi afectate valori constitutionale precum statul de drept sau principiul separatiei si echilibrului puterilor in cadrul democratiei constitutionale.

Prin urmare, Curtea apreciaza ca critica de neconstitutionalitate intemeiata pe pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 1 alin. (3) si (5) si ale art. 133 alin. (1) din Constitutie este nefondata.

3. Cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, Curtea constata ca prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, inca nepublicata la data pronuntarii prezentei decizii, a admis critici le de neconstitutionalitate cu un atare obiect si a constatat ca dispozitiile mentionate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5), art. 11 alin. (1) si ale art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei.

Curtea a constatat ca, „prin modificarile operate, legiuitorul a afectat protectia penala acordata unor valori sociale deosebit de importante. […]

In conditiile in care mandatul prezidential si mandatul parlamentar sunt definite ca functii de demnitate publica, astfel cum fac referire dispozitiile art. 16 alin. (3) din Constitutie, persoanele care ocupa aceste functii exercita atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul Constitutiei si al legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere cu care sunt investite, la nivelul cel mai inalt in statul roman. Prin urmare, avand in vedere sfera atributiilor ce intra in competenta functiilor alese exceptate de la dispozitiile art. 147 din actualul Cod penal si de la dispozitiile art. 175 din noul Cod penal, care, prin excelenta, au conotatii de putere publica, este justificata vocatia acestora la calitatea de subiect activ pentru infractiunile de serviciu si pentru infractiunile de coruptie. Insa, consacrand la nivel normativ cauza de impunitate a acestor persoane cu privire la infractiuni care aduc atingere institutiilor fundamentale ale statului de drept, legiuitorul reglementeaza un regim juridic distinct, de natura sa le confere un statut privilegiat fata de restul persoanelor care exercita functii si demnitati publice si care raman circumscrise notiunii de «functionar public». Asa fiind, in mod paradoxal, legiuitorul extrage din aria de incidenta a raspunderii penale tocmai persoanele care ocupa functii reprezentative in stat si care exercita prerogative de putere reala, persoane ale caror fapte de natura penala produc consecinte grave si iremediabile asupra bunei functionari a autoritatilor publice, asupra actului decizional care priveste interesul general al societatii si, nu in ultimul rand, asupra increderii cetatenilor in autoritatea si prestigiul institutiilor statului.

Curtea apreciaza ca, daca asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, ele ar conduce la incalcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constitutional, precum statul de drept, democratia, respectarea Constitutiei si a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentala printre valorile supreme.

Pe de alta parte, Curtea constata ca statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul raspunderii penale, contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia «cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice,fara privilegiisi fara discriminari». Mai mult, dispozitiile art. I pct. 5 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative contravin si prevederilor art. 16 alin. (2) din Constitutie. Intr-adevar, in masura in care anumite subiecte de drept surit excluse, prin efectul unei dispozitii legale adoptate in considerarea lor si aplicabile numai in ceea ce le priveste, incidentei unei reglementari legale constituind dreptul comun in materie, dispozitiile legale in cauza nesocotesc principiul constitutional potrivit caruia «nimeni nu este mai presus de lege».

In plus, statutul juridic privilegiat creat persoanelor care ocupa functiile alese exceptate de la dispozitiile art. 147 din actualul Cod penal si de la dispozitiile art. 175 din noul Cod penal contravine si prevederilor art. 11 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora «Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.» Astfel, ratificand sau aderand la conventiile internationale mentionate in prealabil [n.r. Conventia penala cu privire la coruptie, adoptata de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, Conventia privitoare la lupta impotriva coruptiei vizand functionarii Comunitatilor Europene sau functionarii statelor membre ale Uniunii Europene, adoptata de Consiliul Uniunii Europene la 26 mai 1997, respectiv Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, adoptata la New York la 31 octombrie 2003], statul roman si-a asumat obligatia de a respecta si transpune intocmai prevederile internationale in dreptul sau intern, si anume obligatia de a incrimina coruptia activa si coruptia pasiva a persoanelor care se circumscriu categoriilor «agent public»/«membru al adunarilor publice nationale»/«functionar national»/«ofiter public», notiuni care au corespondenta in dreptul penal roman in notiunile de «functionar public»/«functionar».“

Prin urmare, avand in vedere ca prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, inca nepublicata la data pronuntarii prezentei decizii, Curtea Constitutionala a admis obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, critica cu un atare obiect din prezenta cauza va fi respinsa ca devenita inadmisibila, in temeiul dispozitiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

4. Examinand obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si art. II pct. 5 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, Curtea retine urmatoarele:

4.1. Asa cum am aratat in prealabil, prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, Codul penal al Romaniei, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, a fost completat, printre altele, cu articolul 741. In temeiul dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a noilor dispozitii cuprinse in Codul penal, iar in urma efectuarii controlului de constitutionalitate, prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, a admis sesizarea si a constatat ca prevederile art. 741din Codul penal sunt neconstitutionale.

Motivele de neconstitutionalitate retinute in decizie au fost urmatoarele:

  1. (i)„Prin conditionarea reducerii limitelor de pedeapsa de un anumit moment procesual, respectiv pana la solutionarea cauzei in prima instanta, este afectat principiul egalitatii cetatenilor in fata legii – art. 16 alin. (1) din Constitutie.“
  2. (ii)Atat alineatul 1, cat si alineatul 2 ale art. 741din Codul penal folosesc o terminologie ambigua, imprecisa, de natura a lipsi de previzibilitate norma supusa controlului. Astfel, se arata ca textul este aplicabil in cazul savarsirii anumitor infractiuni din Codul penal expres si limitativ enumerate ori in cazul «unor infractiuni economice prevazute in legi speciale»,
  3. (iii)Dupa ce in primul alineat se prevede ca limitele de pedeapsa se reduc la jumatate, in cel de-al doilea alineat, in teza intai (atunci cand prejudiciul este pana la 100.000 euro), norma nu mai are aceeasi forta, lasand judecatorului o posibilitate de a aplica pedeapsa cu amenda (redactarea folosita „se poate“), iar in teza a doua (cand prejudiciul este mai mic, respectiv de 50.000 euro), facultatea se transforma din nou in dispozitie, judecatorul fiind obligat sa aplice o sanctiune cu caracter administrativ,
  4. (iv)Din cuprinsul alin. 1 al art. 741din Codul penal rezulta ca numai anumite fapte intra sub incidenta textului, desi codul prevede si alte infractiuni de prejudiciu. De exemplu, in partea speciala, titlul III intitulat Infractiuni contra patrimoniului, sunt incriminate furtul, furtul calificat, distrugerea, insusirea bunului gasit etc.
  5. (v)Din redactarea aceluiasi alineat nu se desprinde cu suficienta claritate si precizie care pot fi acele „infractiuni economice prevazute in legi speciale“, putandu-se ajunge la o intelegere deficitara a conceptului de infractiuni economice (……….).
  6. (vi)Curtea a constatat ca, in ce priveste texul legal criticat, in partea generala a Codului penal, titlul III, capitolul V, sectiunea II intitulata Circumstante atenuante si agravante, legiuitorul s-a limitat la adaugarea acestui articol, fara a-i da o denumire marginala. Acest aspect este de natura a crea serioase controverse cu privire la natura juridica a institutiei.
  7. (vii)Legiuitorul nu a dispus nimic cu privire la situatia tentativei in cazul infractiunilor de prejudiciu ce intra sub incidenta dispozitiilor art. 741din Codul penal.

Aceasta conduce la o situatie inechitabila in care un inculpat cercetat pentru o tentativa la infractiunea de inselaciune sa primeasca aceeasi pedeapsa ca si un inculpat cercetat pentru aceeasi infractiune consumata, dar care a acoperit prejudiciul cauzat in conditiile art. 741alin. 1 din Codul penal.

In temeiul dispozitiilor art. 147 alin. (1) Constitutie, legiuitorul a reluat in dezbatere dispozitiile declarate neconstitutionale, adoptand o reglementare cu un continut juridic partial diferit. Astfel, Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative prevede:

Art. I. – Codul penal al Romaniei, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

2. Articolul 741se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„Art. 741. – In cazul savarsirii infractiunilor prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil in bani, daca pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Dispozitiile prevazute la alin. 1 si 2 nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune de acelasi gen, prevazuta de prezentul cod, intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. 1 si 2.

Dispozitiile alin. 1 si 2 se aplica si in cazul tentativei.“

Art. II. – Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

5. Dupa articolul 309 se introduce un nou articol, articolul 3091, cu urmatorul cuprins:

„Art. 3091. – (1) In cazul savarsirii infractiunilor prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil in bani, daca pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.

(2) Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

(3) Dispozitiile prevazute la alin. (1) si (2) nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune de acelasi gen, prevazuta de prezentul cod, intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) si (2).

(4) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica si in cazul tentativei.“

4.2. Analizand continutul prevederilor legale, in forma supusa in prezent controlului de constitutionalitate, Curtea constata ca, prin modificarile operate in urma reexaminarii legii, legiuitorul a eliminat partial motivele de neconstitutionalitate retinute in prealabil de Curtea Constitutionala. Astfel, dispozitiile legale au fost puse in acord cu decizia Curtii Constitutionale in ceea ce priveste eliminarea sintagmei „se poate“ din continutul alin. (2) al articolului, care lasa judecatorului posibilitatea de a aplica pedeapsa cu amenda, precum si reglementarea tentativei in cazul infractiunilor ce intra sub incidenta dispozitiilor art. 741din Codul penal.

4.3. Cu privire la celelalte argumente de neconstitutionalitate retinute de Curte in Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, Curtea apreciaza ca acestea subzista in noua reglementare.

4.3.1. In redactarea anterioara a art. 741din Codul penal, beneficiul reducerii pedepsei sau inlocuirea acesteia cu o sanctiune cu caracter administrativ se acordau daca acoperirea prejudiciului se realiza pana la solutionarea cauzei in prima instanta. In Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, Curtea a retinut ca „tratamentul juridic diferentiat in functie de acest moment procesual afecteaza drepturile invinuitilor sau inculpatilor fata de care s-a pronuntat deja o hotarare judecatoreasca pe fond, fiind discriminati in raport cu cei care se afla in faza de urmarire penala ori in faza de judecata in prima instanta, cu toate ca ambele categorii se afla in aceeasi situatie juridica fiind cercetati pentru infractiuni de prejudiciu identice, comise in aceeasi perioada“. Pe de alta parte, Curtea Constitutionala a constatat ca „o reglementare cu un continut similar se regaseste in art. 10 alin. (1) teza intai din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, potrivit caruia limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate numai daca in cursul urmaririi penale sau ai judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat. Cu prilejul controlului de constitutionalitate exercitat, Curtea a statuat prin Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, si prin Decizia nr. 1.196 din 30 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, ca textul legal criticat este constitutional, facand totodata mentiunea ca, de aceasta data, nu se creeaza premisele unei discriminari, intrucat beneficiul este aplicabil tuturor subiectilor activi ai infractiunii, primul termen de judecata putand fi considerat cel imediat urmator datei intrarii in vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza in care se afla judecarea procesului penal“.

In redactarea textului supus controlului de constitutionalitate in prezentul dosar, beneficiul reducerii pedepsei sau inlocuirea acesteia cu o sanctiune cu caracter administrativ se acorda daca recuperarea integrala a prejudiciului are loc pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Viciul de neconstitutionalitate constatat de Curte prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a vizat situatia tranzitorie a cauzelor aflate pe rolul instantelor de judecata raportat la momentul aparitiei legii, aceasta fiind perspectiva care a determinat discriminarea sanctionata de Curte. Or, solutia legislativa din legea supusa controlului de constitutionalitate nu rezolva punctual viciul de neconstitutionalitate, pentru ca nu reglementeaza situatia tranzitorie a cauzelor pendinte, ci vizeaza toate situatiile, inclusiv acelea care privesc cauzele care intra pe rolul instantelor de judecata ulterior intrarii in vigoare a legii. Efectul noii reglementari modifica astfel esenta si scopul cauzei de reducere sau inlocuire a pedepsei, care avea in vedere nu doar recuperarea integrala a prejudiciului, ci si recuperarea lui cat mai grabnica, fapt ce demonstreaza staruinta depusa de infractor si care trebuie sa concure si la solutionarea cu celeritate a cauzelor penale. Or, acordarea beneficiului reducerii sau inlocuirii pedepsei, chiar in ipoteza in care recuperarea prejudiciului are loc in ultimul moment al judecatii – pronuntarea unei hotarari definitive ar insemna derularea unui intreg proces, incluzand faza de urmarire penala, judecata in prima instanta si judecata in caile de atac, permitandu-i infractorului sa decida, in functie de mersul procesului, momentul in care va recupera prejudiciul, stiind ca, indiferent cand o face, beneficiaza de cauza de reducere sau inlocuire a pedepsei.

4.3.2. Terminologia ambigua, imprecisa, de natura a lipsi de previzibilitate norma supusa controlului. Prin inlocuirea „infractiunilor de gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in forma calificata si neglijenta in serviciu, prevazute in prezentul cod, ori a unor infractiuni economice prevazute in legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba“ cu sintagma „infractiunilor prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil in bani“ nu sunt inlaturate viciile de neconstitutionalitate in ceea ce priveste lipsa de corelare atat cu alte prevederi similare din Codul penai, cat si cu cele reglementate in legi speciale, ceea ce este de natura sa genereze confuzii, incertitudine si dificultati in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea acestuia.

In aceste conditii, Curtea constata ca prevederile de lege supuse controlului de constitutionalitate sunt deficitare, intrucat nu stabilesc distinct, precis, explicit si cu claritate categoria infractiunilor pentru care sunt incidente dispozitiile privind circumstantele individualizarii pedepselor. Sintagma „infractiuni prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil in bani“ prezinta un grad sporit de generalitate, conditia producerii unui „prejudiciu evaluabil in bani“ putand fi retinuta in situatia savarsirii unor varii categorii de infractiuni. Jurisprudenta face distinctia intre infractiunile de prejudiciu – in cazul carora producerea unui prejudiciu este o conditie necesara pentru existenta infractiunii si celelalte infractiuni – pentru care prejudiciul nu este un element constitutiv, dar care, in concret, pot avea ca urmare producerea unui prejudiciu. Cu titlu exemplificativ, in prima categorie se includ infractiunile contra patrimoniului (furtul, talharia, gestiunea frauduloasa, distrugerea etc.) sau unele dintre infractiunile de serviciu (abuzul in serviciu, neglijenta in serviciu etc.), asa cum sunt reglementate in Codul penal, iar in cea de-a doua categorie pot fi incluse unele dintre infractiunile contra persoanei (vatamarea corporala, lipsirea de libertate, santajul etc.), contra autoritatii (ultrajul), contra familiei (abandonul de familie), contra sigurantei circulatiei pe caile ferate (distrugerea si semnalizarea falsa) etc. Aceeasi diferentiere, din punctul de vedere al prejudiciului produs, se poate constata si in ceea ce priveste infractiunile reglementate in diverse legi speciale. De exemplu, unele dintre infractiunile de evaziune fiscala, reglementate de Legea nr. 241/2005, sunt infractiuni de prejudiciu, in timp ce Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie contine infractiuni pentru care prejudiciul nu este o conditie necesara realizarii elementelor constitutive ale infractiunii, dar care, in concret, sunt/pot fi generatoare de prejudiciu.

In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut in repetate randuri ca orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 921 din data de 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 584 din 17 au ust 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, si Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca legea trebuie, intr-adevar, sa fie accesibila justitiabilului si previzibila in ceea ce priveste efectele sale. Pentru ca legea sa satisfaca cerinta de previzibilitate, ea trebuie sa precizeze cu suficienta claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul respectiv, tinand cont de scopul legitim urmarit, pentru a oferi persoanei o protectie adecvata impotriva arbitrariului. In plus, nu poate fi considerata „lege“ decat o norma enuntata cu suficienta precizie, pentru a permite cetateanului sa isi adapteze conduita in functie de aceasta; apeland la nevoie la consiliere de specialitate in materie, el trebuie sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta dintr-o anumita fapta (a se vedea Hotararea din 4 mai 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, paragraful 52, si Hotararea din 25 ianuarie 2007, pronuntata in Cauza Sissanis impotriva Romaniei, paragraful 66). Pentru ca dreptul la un proces echitabil sa nu ramana teoretic si iluzoriu, normele juridice trebuie sa fie clare, precise si explicite, astfel incat sa il poata avertiza in mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravitatii consecintelor nerespectarii enunturilor legale.

In lumina celor enuntate mai sus, Curtea constata ca, in mod evident, prevederile art. I pct. 2 si art. II pct. 5 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, caracterizate printr-o tehnica legislativa inadecvata, nu intrunesc exigentele de claritate, precizie si previzibilitate si sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, prevazut de art. 1 alin. (5) din Constitutie.

Prin urmare, raman pe deplin valabile argumentele retinute in Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, potrivit carora „acest viciu de redactare afecteaza garantiile constitutionale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, este de observat ca acest drept este unul complex, care are mai multe componente si in care se include lato sensu si dreptul la o aparare eficienta. Aceasta nu poate fi realizata in conditiile in care exista o incertitudine cu privire la aplicabilitatea intr-o speta sau alta a beneficiului reducerii la jumatate a pedepsei. Judecatorul insusi se afla in dificultate, fiind pus in situatia de a opta intre mai multe variante posibile, in lipsa unei reprezentari clare a regimului sanctionator aplicabil. Din cauza manierei defectuoase de redactare a textului de lege criticat, individualizarea judiciara a pedepsei nu poate fi facuta de instanta decat in mod arbitrar, aproximativ, in functie de aprecieri lipsite de obiectivitate (…)“.

4.3.3. De asemenea, persista motivele de neconstitutionalitate referitoare la natura juridica a institutiei consacrate prin dispozitiile legale supuse controlului. Prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, Curtea a retinut ca, reglementand, „in partea generala a Codului penal, titlul III, capitolul V, sectiunea II intitulata Circumstante atenuante si agravante, legiuitorul s-a limitat la adaugarea acestui articol, fara a-i da o denumire marginala. Acest aspect este de natura a crea serioase controverse cu privire la natura juridica a institutiei, putand fi circumstante atenuante; imprejurari care pot constitui circumstante atenuante; cauze de reducere a pedepsei; cauze de inlocuire a raspunderii penale ori cauze de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale potrivit art. 10 alin. 1 lit. b1) din Codul de procedura penala coroborat cu art. 181 din Codul penal“.

4.3.4. Mai mult, Curtea a retinut cu acelasi prilej, ca „o problema deosebita o ridica situatia in care exista mai multi participanti la savarsirea vreuneia dintre infractiunile enumerate in acest text, iar prejudiciul este reparat doar de un singur participant. De vreme ce nu a fost definita in mod univoc natura juridica a texului legal criticat, nu este pe deplin clar daca si in ce masura pot fi aplicabile dispozitiile art. 28 din Codul penal referitoare la circumstantele personale si reale si potrivit caruia termenul de „circumstante“ are un inteles larg, incluzand toate imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala (inclusiv cauzele de reducere a pedepselor sau cauzele de nepedepsire)“.

4.4. O problema noua, importanta, care lipseste norma de claritate, din perspectiva definirii naturii juridice a institutiei consacrate prin dispozitiile legale supuse controlului si a incidentei sale, o constituie locui unde a inteles legiuitorul sa introduca aceste modificari: daca, in cazul actualului Cod penal, dispozitiile art. 741sunt localizate in partea generala, titlul III, capitolul V, sectiunea II intitulata Circumstante atenuante si agravante, dispozitiile art. 3091ale noului Cod penal sunt inserate in partea speciala, titlul V, capitolul II intitulat Infractiuni de serviciu. Astfel, in prima situatie, apare ca dispozitiile au o aplicabilitate generala, cu privire la infractiunile prevazute atat in actualul Cod penal, cat si in legile speciale, in vreme ce, in cazul noului Cod penal, legiuitorul pare ca limiteaza sfera de incidenta a acestor cauze de reducere sau de inlocuire a pedepsei la infractiunile de serviciu „prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil in bani“. Consecintele juridice sunt evident diferite in functie de locul unde este reglementata cauza de reducere sau de inlocuire a pedepsei, iar, in conditiile in care textul analizat din perspectiva constitutionalitatii este identic, optiunea legiuitorului de a-l situa diferit in cele doua coduri face incert scopul reglementarii, lipseste de sens norma juridica si creeaza confuzie in procesul de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.

4.5. Pe de alta parte, Curtea observa ca noile dispozitii prevad sporirea pana la 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, a cuantumului prejudiciului cauzat ca urmare a savarsirii unei infractiuni si recuperat pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare pentru care se poate aplica amenda penala (reglementarea anterioara prevedea 100.000 euro), respectiv pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, pentru aplicarea sanctiunii administrative (reglementarea anterioara prevedea 50.000 euro). In conditiile actualului Cod penal, conform art. 146, prin consecinte deosebit de grave se intelege o paguba mai mare de 200.000 lei, iar in conditiile noului Cod penal, conform art. 183, prin consecinte deosebit de grave se intelege o paguba mai mare de 2.000.000 lei. Curtea observa deci ca, in conditiile actualului Cod penal, se poate aplica amenda penala ori o sanctiune administrativa (mustrare, mustrare cu avertisment sau amenda administrativa) pentru infractiunile cu consecinte deosebit de grave, iar in conditiile noului Cod penal, se poate aplica amenda penala pentru infractiunile cu consecinte deosebit de grave.

Efectul juridic al sporirii cuantumului prejudiciului cauzat si recuperat determina aplicarea unor pedepse blande (amenda penala ori sanctiune administrativa) unor fapte care prezinta un accentuat pericol social, imprejurare ce este de natura a deturna in mod vadit scopul legii penale, acela de a descuraja savarsirea de infractiuni prin aplicarea unor pedepse corespunzatoare atat naturii, cat si pericolului faptei incriminate.

Curtea retine ca scopul urmarit de legiuitor prin acordarea beneficiului reducerii sau inlocuirii pedepsei a fost acela de a incuraja recuperarea integrala a prejudiciilor produse prin savarsirea unor fapte penale, insa aceasta finalitate nu poate substitui obligatia statului de a asigura, prin politica sa penala, siguranta si securitatea cetatenilor sai, pedepsind acele persoane care se abat in mod grav de la normele de convietuire prin sanctiuni penale corespunzatoare pericolului social relevat.

Or, marirea valorii prejudiciului creat prin savarsirea unei fapte penale nu face altceva decat sa lipseasca de fermitate atitudinea statului in ceea ce priveste combaterea fenomenului infractional si tragerea la raspundere penala a persoanelor care se fac culpabile de producerea unor prejudicii atat de grave si, implicit, sa ingreuneze infaptuirea actului de justitie, care, potrivit art. 21 si art. 124 alin. (2) din Constitutie, trebuie sa se faca pentru toti justitiabilii in cadrul unui real proces echitabil si intr-o maniera unica, impartiala si egala.

4.6. Potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, deciziile pronuntate de Curtea Constitutionala sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, avand aceleasi efecte pentru toate autoritatile publice si toate subiectele individuale de drept.

Decizia prin care Curtea Constitutionala, in exercitarea controlului concret, a posteriori, admite sesizarea de neconstitutionalitate este obligatorie si produce efecte erga omnes.

Mai mult, in acord cu jurisprudenta sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Solutia este aceeasi si pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale.

Asa fiind, Curtea constata ca, parcurgand procedura de legiferare si adoptand legea in forma care face obiectul controlului de constitutionalitate in prezenta cauza, Parlamentul nu a respectat prevederile constitutionale cuprinse in art. 147 alin. (1) si (4) referitoare la efectele deciziilor pronuntate de Curtea Constitutionala.

4.7. Prin urmare, tinand seama de considerentele expuse mai sus, constatam ca dispozitiile art. I pct. 2 si art. II pct. 5 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5), art. 21 alin. (1) si (3), art. 24 si ale art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutia Romaniei.

5. Desi nu au fost invocate in mod expres de catre autorii obiectiei ca argument de neconstitutionalitate, din analiza comparata a documentelor privind initierea si desfasurarea procesului legislativ in cauza, respectiv a propunerii legislative depuse de initiatori, a formei adoptate de Senat, ca prima Camera sesizata, si a celei adoptate de Camera Deputatilor, cu rol de Camera decizionala, Curtea retine ca sunt diferente majore de continut juridic intre forma finala a legii si forma proiectului de lege, modificarile si completarile adoptate de Camera Deputatilor dand o configuratie deosebita, semnificativ diferita fata de cea a proiectului de lege in forma adoptata de Senat.

Asa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, „potrivit art. 61 din Constitutie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii, iar structura sa este bicamerala, fiind alcatuit din Camera Deputatilor si Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflecta insa nu numai in dualismul institutional in cadrul Parlamentului, ci si in cel functional, deoarece art. 75 din Legea fundamentala stabileste competente de legiferare potrivit carora fiecare dintre cele doua Camere are, in cazurile expres definite, fie calitatea de prima Camera sesizata, fie de Camera decizionala. Totodata, tinand seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului roman si de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a tarii, Constitutia nu permite adoptarea unei legi de catre o singura Camera, fara ca proiectul de lege sa fi fost dezbatut si de cealalta Camera. Art. 75 din Legea fundamentala a introdus, dupa revizuirea si republicarea acesteia in octombrie 2003, solutia obligativitatii sesizarii, in anumite materii, ca prima Camera, de reflectie, a Senatului sau, dupa caz, a Camerei Deputatilor si, pe cale de consecinta, reglementarea rolului de Camera decizionala, pentru anumite materii, a Senatului si, pentru alte materii, a Camerei Deputatilor, tocmai pentru a nu exclude o Camera sau alta din mecanismul legiferarii.“

Curtea constata ca legea, in redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputatilor, se indeparteaza in mod substantial atat de textul propunerii legislative, cat si de obiectivele urmarite de aceasta propunere. Astfel, au fost adoptate prevederi referitoare la aplicarea legii penale de dezincriminare, suspendarea cursului prescriptiei, determinarea sferei de incidenta a notiunilor de „functionar public“/„functionar“, se reintroduc infractiunile contra demnitatii: insulta, calomnia, proba veritatii, iar in ceea ce priveste dispozitiile art. 741din Codul penal, a caror abrogare au propus-o initiatorii legii, acestea dobandesc o noua redactare. Niciuna dintre aceste solutii nu a facut obiectul initiativei legislative si nu a fost dezbatuta in Senatul Romaniei. Or, Curtea apreciaza ca autoritatea legiuitoare trebuie sa respecte principiile constitutionale in virtutea carora o lege nu poate fi adoptata de catre o singura Camera, legea fiind, cu aportul specific al fiecarei Camere, opera intregului Parlament.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

1. Admite obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si art. II pct. 5 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative si constata ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Respinge obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative, ca devenita inadmisibila.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si prim-ministrului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Dezbaterile au avut loc in sedinta din data de 15 ianuarie 2014.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu