Instanta de trimitere considera ca anumite clauze ale contractului pot avea caracter abuziv. In aceasta privinta, instanta arata ca, in lipsa unei probe contrare, contractul mentionat a fost redactat inainte de a fi semnat de debitor si de codebitoare, iar multe dintre clauzele sale nu permit sa se identifice intinderea obligatiilor care le revin acestora. In aceste conditii, Judecatoria Campulung a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii o serie de intrebari preliminare.

Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca in ce masura aceasta are obligatia de a aprecia din oficiu caracterul abuziv, in sensul Directivei 93/13, al clauzelor unui contract atunci cand este sesizata cu o contestatie la executarea silita a acestui contract. Curtea a statuat ca o instanta sesizata cu o contestatie formulata de un consumator impotriva unei somatii de plata trebuie sa dispuna din oficiu masuri de cercetare judecatoreasca pentru a stabili daca o clauza care figureaza intr‑un contract incheiat intre un profesionist si un consumator intra in domeniul de aplicare al Directivei 93/13 si, in caz afirmativ, trebuie sa aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.

Prin intermediul urmatoarelor intrebari, care trebuie analizate impreuna, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca in ce masura modul in care au fost redactate anumite dispozitii ale unui contract de credit si omiterea mentionarii anumitor informatii atat la momentul incheierii acestui contract, cat si in cursul executarii pot conduce la a decide ca anumite clauze din acest contract au caracter „abuziv” in sensul articolului 3 alineatele (1) si (3) din Directiva 93/13.

Articolul 5 din directiva mentionata impune profesionistilor obligatia de a formula clar si inteligibil clauzele scrise ale unui contract. Aceasta obligatie de formulare este cu atat mai importanta cu cat o instanta nationala are obligatia de a aprecia caracterul abuziv al unei clauze redactate cu incalcarea acesteia, chiar daca aceasta clauza ar putea fi analizata ca fiind sub incidenta excluderii prevazute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. Astfel, trebuie amintit ca, desi clauzele prevazute la aceasta dispozitie intra in domeniul reglementat de directiva mentionata, nu sunt scutite totusi de aprecierea caracterului lor abuziv decat in masura in care instanta nationala competenta considera, in urma unei analize de la caz la caz, ca acestea au fost redactate de profesionist in mod clar si inteligibil.

In ceea ce priveste, in al doilea rand, omisiunea de a mentiona in contractul de credit in litigiu anumite informatii cu privire la conditiile de rambursare si la cheltuielile legate de acest credit, Curtea a decis ca, avand in vedere obiectivul protectiei consumatorului urmarit de Directiva 87/102 impotriva conditiilor de creditare inechitabile si pentru a‑i permite sa cunoasca pe deplin conditiile executarii ulterioare a contractului subscris, in momentul incheierii acestuia, articolul 4 din directiva mentionata impune ca debitorul sa fie in posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale.

Pentru aceste motive, Curtea declara:

1)      Articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum, astfel cum a fost modificata prin Directiva 98/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 1998, si articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca intra sub incidenta notiunii „consumator” in sensul acestor dispozitii persoana fizica ce se afla in situatia de codebitor in cadrul unui contract incheiat cu un profesionist, atat timp cat actioneaza in scopuri care pot fi considerate ca fiind in afara meseriei sau a profesiunii sale.

2)      Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca revine instantei nationale obligatia de a aprecia din oficiu caracterul abuziv, in sensul acestei dispozitii, al clauzelor unui contract incheiat intre un consumator si un profesionist, din moment ce aceasta instanta dispune de elementele de fapt si de drept necesare in acest scop.

3)      Articolele 3-5 din Directiva 93/13 trebuie interpretate in sensul ca, in cadrul aprecierii sale cu privire la caracterul abuziv, in sensul articolului 3 alineatele (1) si (3) din aceasta directiva, al clauzelor unui contract de credit de consum, instanta nationala trebuie sa tina seama de toate circumstantele care insotesc incheierea acestui contract. In aceasta privinta, revine instantei mentionate obligatia sa verifice ca, in cauza in discutie, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale si care ii permit acestuia sa evalueze, printre altele, costul total al imprumutului sau. Joaca un rol decisiv in aceasta apreciere, pe de o parte, aspectul daca clauzele sunt redactate in mod clar si inteligibil astfel incat sa ii permita unui consumator mediu, si anume un consumator normal informat si suficient de atent si de avizat, sa evalueze un astfel de cost si, pe de alta parte, imprejurarea legata de lipsa mentionarii in contractul de credit de consum a informatiilor considerate, avand in vedere natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a incheiat contractul, drept esentiale si in special a celor prevazute la articolul 4 din Directiva 87/102, astfel cum a fost modificata.