“Referitor la baza de impozitare a TVA Inalta Curte retine gresita aplicare a dispozitiilor art. 137 alin. (1) lit. a) C. fisc. Ca urmare a pozitiei C.J.U.E., care, raspunzand la intrebarea preliminara adresata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca „atunci cand pretul unui bun a fost stabilit de parti fara nicio mentiune cu privire la taxa pe valoarea adaugata, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligata la plata taxei pe valoarea adaugata datorate pentru operatiunea supusa taxei, pretul convenit trebuie considerat, in cazul in care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobanditor taxa pe valoarea adaugata solicitata de administratia fiscala, ca incluzand deja taxa pe valoarea adaugata.” Prin urmare, fiscul a procedat incorect atunci cand a aplicat cota legala de TVA la intreaga suma platita de cumparator cu titlu de pret al vanzarii, impunandu-se ca pe calea unei expertize de specialitate sa se refaca aceste calcule astfel incat, conform explicatiilor cuprinse in hotararea C.J.U.E., principiul neutralitatii TVA sa fie respectat.”
Pentru a dispune in acest sens, ICCJ a fost investita sa pronunte o hotarare prin care sa se dispuna anularea deciziei din 16 decembrie 2010 emisa de parata, prin care i s-a respins contestatia formulata, anularea deciziei de impunere privind obligatiile suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala din 28 mai 2010, precum si anularea raportului de inspectie fiscala din 28 mai 2010, cu cheltuieli de judecata.
Impotriva sentintei Curtii de apel a formulat recurs reclamantul A.I. sustinand, in esenta, ca au fost gresit interpretate dispozitiile legale privitoare la calitatea sa de persoana impozabila.
Coroborand dispozitiile art. 127 C. fisc. cu prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. si cu pct. 3 si pct. 38 din H.G. nr. 44/2004, recurentul arata ca organul fiscal in mod gresit a apreciat ca vanzarea imobilelor a avut caracter repetitiv, de continuitate, reprezentand o activitate de exploatare. Mai arata recurentul ca intentia sa de la data achizitionarii celor doua cladiri, de a le exploata pentru activitati hoteliere, de natura comerciala, este lipsita de relevanta si nu poate constitui motiv de respingere a actiunii cata vreme a fost doar o intentie, fara nici un fel de finalitate. De asemenea, demersurile sale de dezmembrare si apoi de unificare intr-un singur corp funciar, nu reprezinta baza pentru desfasurarea unei „activitati economice” asa cum este aceasta definita de art. 127 C. fisc.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor recurentului-reclamant, a apararilor din intampinare, cat si sub toate aspectele, Inalta Curte constata ca Curtea de apel a considerat actiunea nefondata, respingand-o in consecinta, retinand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 127 alin. (1) si alin. (2) C. fisc., asa cum au fost interpretate prin punctul 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru a-l incadra pe reclamant in categoria persoanelor impozabile in sfera TVA.
Totodata, judecatorul fondului a apreciat ca fiind corect stabilita baza de impozitare calculata de fisc.
Inalta Curte considera de domeniul evidentei ca operatiunile juridice derulate in perioada 10 iulie 2007-31 decembrie 2008, prezentate anterior, justifica prin numarul lor (26 tranzactii imobiliare) concluzia ca au fost facute „in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate”, fiind pe drept cuvant considerate de organele fiscale fapte generatoare de TVA.
Pentru considerentele expuse in introducere, in temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum si al art. 313 si art. 314 C. proc. civ., retinand ca situatia de fapt nu a fost pe deplin lamurita si se impune efectuarea unei expertize de specialitate, se va casa sentinta atacata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.