Curtea constata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 impun o analiza distincta a celor doua teze continute, cauzele suspendarii contractului individual de munca prevazute de acest text de lege fiind, in mod evident, diferite. Aceasta examinare distincta a fost retinuta si prin Decizia nr. 81 din 26 februarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 23 aprilie 2015, prin care Curtea a constatat constitutionalitatea art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003, intrucat numai aceasta teza avea aplicabilitate in litigiul in cadrul caruia fusese invocata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003.

Trecand la examinarea dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003, Curtea observa ca initiativa suspendarii contractului individual de munca este lasata in aceasta ipoteza legala in totalitate la dispozitia angajatorului, cel care formuleaza plangerea prealabila si dispune, in acelasi timp, suspendarea raportului de munca.

Desigur, asa cum s-a retinut in jurisprudenta constitutionala, suspendarea raportului de munca nu are semnificatia incalcarii prezumtiei de nevinovatie. Chiar daca in jurisprudenta sa Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 6 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu se limiteaza la o simpla garantie procedurala in materie penala, sfera acestuia de aplicare fiind mai vasta si impunand ca niciun reprezentant al statului sau al unei autoritati publice sa nu declare ca o persoana este vinovata de o infractiune, inainte ca vinovatia acesteia sa fi fost stabilita de o “instanta” (Hotararea din 4 iunie 2013, pronuntata in Cauza Teodor impotriva Romaniei, paragraful 36), Curtea Constitutionala apreciaza in continuare, in acord cu cele retinute prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, ca, dispunand suspendarea contractului de munca, angajatorul nu se pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei angajatului si nici asupra raspunderii sale penale, acestea fiind chestiuni a caror solutionare intra in sfera de activitate a organelor judiciare. De asemenea, nici nu se poate sustine ca aceasta masura ar putea fi echivalata cu ceea ce instanta europeana intelege prin acuzatie de vinovatie penala formulata de un “reprezentant al statului sau al unei autoritati publice”, inainte de pronuntarea instantei. In sfarsit, Curtea aminteste ca suspendarea contractului individual de munca in ipoteza legala analizata nu imbraca forma unei sanctiuni penale si nici chiar cea a unei sanctiuni disciplinare.

Cat priveste caracterul proportional al masurii reglementate de art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003, respectiv al realizarii unui echilibru just intre drepturile in concurs, anume dreptul la munca si dreptul angajatorului de lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice, Curtea retine ca suspendarea contractului individual de munca, din initiativa angajatorului, atunci cand exista temeiuri pentru a aprecia ca activitatea ilicita a salariatului ar periclita interesele angajatorului, trebuie sa se supuna unor conditii care sa asigure ca aceasta masura nu are un caracter arbitrar. Altfel spus, Curtea considera ca, in masura in care legea asigura angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de munca in vederea protejarii intereselor sale economice, ca o expresie a art. 45 din Constitutie, o astfel de masura, cu consecinte ample asupra drepturilor salariatului, trebuie insotita de garantia unei decizii obiective si temeinic fundamentate din partea angajatorului. In acest sens, Curtea retine ca masura suspendarii determina incetarea temporara a obligatiilor partilor ce izvorasc din contractul individual de munca, iar, in ipoteza textului de lege analizat, cauza suspendarii nu opereaza de drept si nici nu este o exprimare a vointei salariatului, ci a angajatorului. Mai mult, Curtea retine ca, spre deosebire de situatia altor categorii socio-profesionale, cand suspendarea opereaza ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale si/sau a trimiterii in judecata, acte dispuse de magistrati, avand un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfasoara activitatea profesionala si institutia, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea contractului de munca in ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 se poate dispune de catre angajator ca urmare a plangerii penale pe care tot el o formuleaza impotriva salariatului, de vointa acestuia depinzand, deopotriva, cauza suspendarii contractului de munca si instituirea acestei masuri. In aceste conditii, Curtea considera ca respectarea garantiilor de obiectivitate si de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi in mod facil pusa sub semnul indoielii, de vreme ce art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 lasa aprecierea temeiului de suspendare, in intregime, la dispozitia angajatorului ale carui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive, mai ales in contextul raporturilor contractuale de munca care, prin natura lor, presupun o semnificativa interactiune umana. Astfel, nu trebuie omis ca aceste raporturi presupun o subordonare a salariatului fata de angajator, caracterizata prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are indrituirea de a da ordine si directive, de a controla prestarea muncii si de a sanctiona incalcarile savarsite de catre angajat.

Astfel fiind, Curtea constata ca, in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale.