In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata ca textul criticat creeaza discriminare intre persoanele a caror urmarire penala a inceput sub imperiul vechiului Cod de procedura penala, sau care au incheiat un acord de recunoastere a vinovatiei, care pot invoca lipsa asistentei juridice obligatorii in orice moment al procesului penal, si cele urmarite penal conform prevederilor actualului Cod de procedura penala, care pot invoca lipsa asigurarii asistentei juridice obligatorii pana la incheierea procedurii camerei preliminare. Se sustine ca nu exista un temei legal de natura sa justifice aceasta diferenta de tratament intre categoriile de persoane mentionate, acestea aflandu-se in aceeasi situatie juridica.
Conform art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, “asistenta juridica este obligatorie cand invinuitul sau inculpatul este minor, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, cand este retinut sau arestat chiar in alta cauza, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale sau obligarea la tratament medical chiar in alta cauza ori cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca invinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea, precum si in alte cazuri prevazute de lege”, iar, potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, “in cursul judecatii, asistenta juridica este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.”.
Potrivit art. 90 din actualul Cod de procedura penala, asistenta juridica este obligatorie: a) cand suspectul sau inculpatul este minor, internat intr-un centru de detentie ori intr-un centru educativ, cand este retinut sau arestat, chiar in alta cauza, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale, precum si in alte cazuri prevazute de lege; b) in cazul in care organul judiciar apreciaza ca suspectul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea; c) in cursul judecatii in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani.
Curtea retine astfel ca, „potrivit ambelor texte, obligativitatea asigurarii asistentei juridice in cazul savarsirii unor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare [in ipoteza art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penala din 1968] si, respectiv, mai mare de 5 ani [in ipoteza art. 90 din Codul de procedura penala in vigoare], este prevazuta doar in cursul judecatii, nu si in cursul urmaririi penale, etapa procesuala in care se afla autoarea exceptiei la momentul la care aceasta sustine ca organele de urmarire penala ar fi fost obligate sa ii numeasca un aparator din oficiu. Prin urmare, la momentul procesual anterior aratat nu exista in sarcina organelor de urmarire penala obligatia numirii unui avocat din oficiu in dosarul supus solutionarii, autoarea exceptiei avand insa dreptul de a fi asistata de un aparator ales, conform art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala din 1968. „
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, “Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”. Or, avand in vedere considerentele invocate mai sus, obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate nu are legatura cu cauza, intrucat autoarea acesteia nu s-a aflat in ipoteza asigurarii asistentei juridice obligatorii in faza urmaririi penale, drept pentru care nu poate invoca neconstitutionalitatea dispozitiilor care sanctioneaza nerespectarea acestei obligatii. Pentru acest motiv, prezenta exceptie apare ca fiind inadmisibila.