Potrivit Mediafax, “Cele mai mari trei banci din sistem afisau un curs de 4,5700 lei/franc (BCR), 4,4080 lei/franc (BRD) si 4,700 lei/franc (Banca Transilvania), Bancpost avea afisata o cotatie de 5,000 lei/franc dupa ora 13.00, CEC Bank de 4,700 lei/franc, Volksbank de 4,5880 lei/franc, ING – 4,4606 lei/franc, Intesa Sanpaolo Bank – 4,4570 lei/franc. Dintre bancile care mai au portofolii de credite in franci elvetieni, Raiffeisen Bank avea un curs de 4,4050 lei/franc, iar OTP Bank de 4,4251 lei/franc.”

Efectele majorarii valorii francului elvetian, determina tot mai multe persoane care au incheiate contracte de credit in aceasta moneda, sa se adreseze instantelor de judecata in vederea inghetarii cursului de schimb valutar al creditelor de la momentul incheierii contractelor, si ca urmare a recentei Decizii 230/R/2014 a Tribunalului Galati care a decis in mod irevocabil convertirea in RON a creditului in franci elvetieni si a Directivei nr. 93/13/CEE, precum si interpretarile date dreptului comunitar prin cauza C-26/13 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene in aplicarea Directivei nr. 93/13/Cee privind admisibilitatea clauzelor abuzive referitoare la contractele de credit de consum incheiate in moneda straina – clauzele referitoare la cursurile de schimb.

Potrivit Deciziei data de catre Tribunalul Galati, acesta a decis in mod irevocabil convertirea in RON a creditului acordat, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordarii creditului, curs ce a fost majorat cu 10%. Aceasta inseamna ca, daca acel credit in CHF fusese acordat in 2007, la un curs de 1,8 lei/CHF, inseamna ca acel credit a fost inghetat la un curs de sub 2 lei/CHF. Diferenta intre acest curs de 2 lei/CHF si cel “la zi” este, practic, de la simplu la dublu. De asemenea, s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare.

Ratiunea care a stat la baza acestei decizii a fost aceea ca “Reclamanta, ca si consumator mediu si normal informat nu avea cum sa prevada o modificare dramatica a cursului valutar. Astfel, acordand numai bancii dreptul de a opera o astfel de modificare, fara a permite si imprumutatului sa beneficieze de o astfel de protectie si fara a stabili cai transparente care sa fie cunoscute de ambele parti si pe baza carora banca sa ia hotararea de a converti creditul din CHF in RON, s-a ingreunat voit situatia debitorului, in timp ce banca nu avea nimic de pierdut dintr-o astfel de transformare, pe care si-a asumat-o ca pe un beneficiu.”