Cererea de decizie preliminara priveste interpretarea Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune in materie de compensare si de asistenta a pasagerilor in eventualitatea refuzului la imbarcare si anularii sau intarzierii prelungite a zborurilor.
Ansamblul celor zece intrebari adresate de instanta de trimitere urmaresc sa se stabileasca, in esenta, daca articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat in sensul ca o problema tehnica precum cea in discutie in litigiul principal, care a survenit inopinat, care nu poate fi imputata unei intretineri deficitare si nici nu a fost descoperita in timpul unei operatiuni obisnuite de intretinere, intra in sfera notiunii „imprejurari exceptionale”, in sensul acestei dispozitii, si, in cazul unui raspuns afirmativ, care sunt masurile rezonabile pe care operatorul de transport aerian trebuie sa le ia pentru a le face fata.
In aceasta privinta, este necesar sa se arate in primul rand ca, in temeiul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004, operatorul de transport aerian nu este obligat sa plateasca compensatii in conformitate cu articolul 7 din acest regulament in cazul in care poate face dovada ca anularea este cauzata de imprejurari exceptionale care nu au putut fi evitate in pofida adoptarii tuturor masurilor posibile.
In aceste conditii, anumite probleme tehnice pot intra in sfera acestor imprejurari exceptionale. Aceasta ar fi situatia de exemplu in cazul in care constructorul aparatelor care alcatuiesc flota operatorului de transport aerian vizat sau o autoritate competenta ar comunica, atunci cand aceste aparate sunt deja in uz, ca sunt afectate de un viciu ascuns de fabricatie care aduce atingere sigurantei zborurilor.
In consecinta, se impune sa se considere ca, in cadrul activitatii unui operator de transport aerian, acest eveniment inopinat est inerent exercitarii normale a activitatilor operatorului de transport aerian, acest operator de transport confruntandu‑se in mod obisnuit cu acest tip de probleme tehnice neprevazute.
In sfarsit, se impune sa se precizeze ca, chiar daca, potrivit imprejurarilor, un operator de transport aerian apreciaza ca poate invoca culpa producatorului anumitor componente defecte, obiectivul primar al Regulamentului nr. 261/2004, care urmareste asigurarea unui inalt nivel de protectie a pasagerilor, precum si interpretarea stricta careia trebuie sa ii fie supus articolul 5 alineatul (3) din acest regulament se opun ca acest operator de transport aerian sa poata justifica eventualul sau refuz de a‑i despagubi pe pasagerii care au suferit neplaceri grave invocand in acest sens existenta unei „imprejurari exceptionale”.
Avand in vedere ansamblul consideratiilor care preceda, se impune sa se raspunda la intrebarile adresate ca articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat in sensul ca o problema tehnica precum cea in discutie in litigiul principal, care a survenit inopinat, care nu poate fi imputata unei intretineri deficitare si nici nu a fost descoperita in timpul unei operatiuni obisnuite de intretinere, nu intra in sfera notiunii „imprejurari exceptionale” in sensul acestei dispozitii.
Pentru aceste motive, Curtea a declarat:
Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune in materie de compensare si de asistenta a pasagerilor in eventualitatea refuzului la imbarcare si anularii sau intarzierii prelungite a zborurilor si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 trebuie interpretat in sensul ca o problema tehnica precum cea in discutie in litigiul principal, care a survenit inopinat, care nu poate fi imputata unei intretineri deficitare si nici nu a fost descoperita in timpul unei operatiuni obisnuite de intretinere, nu intra in sfera notiunii „imprejurari exceptionale” in sensul acestei dispozitii.