In Monitorul Oficial nr. 442 din 17 iunie a.c. a fost publicata Hotararea CEDO din 3 decembrie 2013 in Cauza Vararu impotriva Romaniei (Cererea nr. 35.842/05).
Strasbourg, DEFINITIVA, 3 martie 2014
Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 §2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In Cauza Vararu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Birsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecatori, si Marialena Tsirli, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 12 noiembrie 2013,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 35.842/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Diodor Neculai Vararu (reclamantul), a sesizat Curtea la 28 septembrie 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de M. Smau, avocat in Iasi. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul s-a plans de nerespectarea dreptului sau la un proces echitabil ca urmare a faptului ca a fost condamnat pentru ultraj fara ca cele 3 instante care s-au pronuntat in cauza sa fi audiat martorii acuzarii sau partea vatamata.
4. La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicata Guvernului.
IN FAPT
I.Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in 1957 si locuieste in Harlau, judetul Iasi.
6. La 19 iulie 2002, reclamantul a fost interpelat de catre o patrula formata din 2 agenti de Politie in timp ce consuma o bere alaturi de o alta persoana, in autoturismul propriu, parcat in fata imobilului unde locuia. Agentii de Politie i-au cerut sa prezinte actele de identitate, precum si documentele autoturismului. In timpul controlului, reclamantul l-a insultat si bruscat pe agentul de Politie A.C., dandu-i o palma, si incercand sa paraseasca locul incidentului. Agentii de Politie au scos atunci catusele. In acel moment, reclamantul s-a calmat si a prezentat documentele cerute, pe care anterior le declarase pierdute.
7. Prin rechizitoriul parchetului din 4 noiembrie 2002, reclamantul a fost trimis in judecata in fata Judecatoriei Iasi pentru conducere pe drumurile publice fara permis de conducere, fals in declaratii si ultraj asupra unui agent de Politie. Procurorul care a instrumentat cauza a sustinut in rechizitoriu ca, la 18 septembrie 2001, reclamantul a declarat in mod fals ca pierduse permisul de conducere pentru a nu-i fi retinut sau anulat si ca, ulterior, a condus autoturismul propriu pe drumurile publice folosindu-se de actul pretins pierdut pana la 19 iulie 2002, cand a fost controlat de agentii de Politie.
8. Procurorul a aratat ca acuzatia de ultraj era sustinuta de marturiile a 5 persoane care au declarat, in fata agentului de Politie insarcinat cu ancheta si ulterior in fata sa, ca l-au vazut pe reclamant injurandu-l si lovindu-l pe agentul de Politie A.C. la data de 19 iulie 2002. Reclamantul nu a fost prezent la momentul audierii acestor martori.
9. Toate declaratiile consemnate la Politie au descris aceeasi situatie de fapt si prezentau acelasi scris, cu exceptia ultimului paragraf care, conform sustinerilor reclamantului, era diferit din punctul de vedere al scrisului de la o declaratie la alta si indica faptul ca persoana care le-a intocmit citise cuvant cu cuvant ceea ce era scris mai sus.
10. Audiat de procuror, reclamantul a negat ca l-ar fi injurat sau agresat pe agentul de Politie A.C. in timpul incidentului din 19 iulie 2002. Doi martori au confirmat in fata procurorului versiunea faptelor prezentata de reclamant.
11. Judecatoria Iasi, sesizata pentru a se pronunta asupra temeiniciei acuzatiilor formulate de parchet, a citat toti martorii mentionati de procuror in rechizitoriu. S-au prezentat numai 2 dintre ei, care au declarat ca nu l-au vazut pe reclamant injurandu-l sau agresandu-l pe politist, confirmand astfel depozitiile date in fata parchetului.
12. instanta, care a amanat succesiv cauza in incercarea de a asculta martorii acuzarii, a emis pe numele acestora mandate de aducere si a dispus amendarea. Desi legal citati, martorii respectivi nu s-au prezentat la sedintele de judecata. Agentii insarcinati cu executarea acestor mandate au intocmit procese-verbale indicand ca s-au deplasat la domiciliul martorilor respectivi, dar nu i-au gasit. S-a precizat ca 2 dintre acestia isi schimbasera domiciliul, iar noua adresa era necunoscuta. Instanta a solicitat informatii la serviciul de stare civila Iasi, dar si acest demers a ramas fara rezultat.
Avand in vedere procesele-verbale intocmite de agentii insarcinati cu gasirea martorilor, instanta a concluzionat ca audierea acestor martori era imposibila si a dispus citirea, in sedinta publica, a declaratiilor acestora date in timpul anchetei.
13. Avocatul reclamantului a pledat pentru achitare, apreciind ca nu erau intrunite elementele constitutive ale infractiunii de ultraj.
14. Prin hotararea din 23 octombrie 2003, judecatoria l-a condamnat pe reclamant la 2 ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunilor pentru care acesta fusese trimis in judecata. S-a considerat, in special, ca infractiunea de ultraj, pentru care reclamantului i-a fost aplicata pedeapsa cea mai grea, a fost probata prin declaratiile martorilor acuzarii consemnate in faza de urmarire penala, declaratii care atestau, in opinia instantei, ca versiunea faptelor sustinuta de reclamant nu era veridica.
15. Reclamantul a declarat apel impotriva hotararii, solicitand, in special, ca tribunalul sa audieze martorii acuzarii, agentul de Politie A.C. – in calitatea sa de parte vatamata –, precum si agentul de Politie care il insotea la 19 iulie 2002, care nu a fost ascultat de prima instanta. Reclamantul a precizat ca era necesar ca toti martorii acuzarii sa fie ascultati de instanta tinand seama ca toate declaratiile acestora fusesera scrise in realitate de agentul de Politie A.C., care nu putea avea o pozitie neutra avand un interes in cauza.
16. La 4 aprilie 2004, tribunalul a respins aceste cereri, considerandu-le neconcludente. A reamintit ca prima instanta citase deja martorii parchetului, iar acestia nu au putut fi gasiti.
17. Prin hotararea din 22 februarie 2005, tribunalul a confirmat temeinicia sentintei judecatoriei. S-a retinut ca imposibilitatea de a asculta martorii acuzarii de catre prima instanta nu a influentat valoarea declaratiilor lor ca elemente de proba tinand seama de masurile care fusesera luate, fara succes, in scopul prezentarii acestora la sedintele de judecata.
18. Prin hotararea definitiva din 13 septembrie 2005, Curtea de Apel Iasi a confirmat temeinicia hotararilor primei instante si a celei de apel prin raportare la elementele de proba pe care aceste instante le-au avut la dispozitia lor.
II.Dreptul intern relevant
19.Art. 63 din Codul de procedura penala nu atribuie nicio valoare probatorie deosebita elementelor de proba administrate in cursul urmaririi penale. Instantele apreciaza liber valoarea fiecaruia dintre elementele de proba in functie de convingerea lor intima si de constiinta lor, in lumina tuturor probelor de la dosar.
20.Art. 75, 77 si 326 din Codul de procedura penala stabilesc procedura pentru ascultarea partii vatamate.
21.Art. 86 si art. 327 din Codul de procedura penala prevad ca instanta procedeaza la ascultarea martorilor dupa ce il asculta pe inculpat si pe celelalte parti. Fiecarui martor i se cere sa spuna tot ce stie despre faptele care fac obiectul cauzei, apoi presedintele si ceilalti membri ai completului de judecata, urmati de procuror, pot sa ii adreseze intrebari. Atunci cand nu mai au intrebari sa ii adreseze, partea care a propus sa fie ascultat si toti ceilalti participanti la procedura pot, la randul lor, sa ii adreseze intrebari.
Daca ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanta dispune citirea in sedinta publica a depozitiei date de acesta in cursul urmaririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei.
IN DREPT
I.Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 §1 si §3 lit. d) din Conventie
22. Invocand art. 6 §1 si §3 lit. d) din Conventie, reclamantul sustine nerespectarea dreptului sau la un proces echitabil ca urmare a faptului ca a fost condamnat pentru ultraj in baza declaratiilor martorilor acuzarii consemnate in faza de urmarire penala, fara sa i se ofere posibilitatea de a le contesta sau de a interoga autorii la momentul audierii acestora sau ulterior.
Articolul 6 §1 este redactat dupa cum urmeaza in partile sale relevante:
„Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil […], de catre o instanta […], care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzatii penale indreptate impotriva sa. (…)
3. Orice acuzat are, in special, dreptul: […]
d) sa intrebe sau sa solicite ascultarea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si ascultarea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii; […]“
A.Cu privire la admisibilitate
23. Curtea constata ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 §3 lit. a) din Conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, asadar, sa fie declarata admisibila.
B.Cu privire la fond
1.Argumentele partilor
24. Reclamantul a insistat asupra faptului ca audierea de catre instante a martorilor acuzarii era esentiala pentru a-i permite sa le adreseze intrebari menite sa permita aprecierea temeiniciei acuzatiilor formulate impotriva sa. Acesta se intreaba cum este posibil ca aceiasi martori sa fie gasiti de autoritati pentru a fi audiati de procuror, dar ulterior, in cadrul fazei contradictorii a procesului, acestia sa devina de negasit.
25. Reclamantul a mai sustinut ca depozitiile in litigiu au fost determinante pentru condamnarea sa si considera ca celelalte probe aflate la dosar nu ar fi avut relevanta asupra acuzatiei de ultraj.
26. Guvernul subliniaza ca, desi instantele nu au ascultat in mod direct cea mai mare parte a martorilor acuzarii, acestea au respectat dispozitiile legale in vigoare privind citarea si posibilitatea, cu titlu secundar, de a lua in considerare depozitiile lor consemnate in faza de urmarire penala, prin intermediul citirii acestora in sedinta publica.
27. Guvernul reaminteste ca martorii respectivi au fost audiati de politie si ulterior de procuror si si-au mentinut constant depozitiile. De asemenea, judecatoria a amanat cauza de mai multe ori in incercarea de a asculta martorii. Guvernul observa ca dreptul intern nu impune prezenta invinuitului si a avocatului acestuia la audierile martorilor in faza de urmarire penala.
28. In cele din urma, considera ca declaratiile martorilor nu au fost esentiale sau determinante in cauza, iar condamnarea reclamantului s-a intemeiat pe un ansamblu de probe concordante.
2.Motivarea Curtii
a)Principii generale
29. Intrucat cerintele art. 6 §3 reprezinta aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat prin art. 6 §1, Curtea va examina cererea din perspectiva acestor doua texte coroborate (Doorson impotriva Tarilor de Jos, 26 martie 1996, pct. 66, Culegere de hotarari si decizii 1996-II si Vitan impotriva Romaniei, nr. 42.084/02, pct. 54, 25 martie 2008).
30. Cu titlu introductiv, Curtea reaminteste ca nu ii revine sarcina de a actiona asemenea unei instante de gradul patru de jurisdictie, de a aprecia legalitatea probelor in temeiul dreptului intern al statelor parti la Conventie si de a se pronunta cu privire la vinovatia reclamantilor. In fapt, desi Conventia garanteaza prin art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementeaza si admisibilitatea probelor ca atare, aspect reglementat, in primul rand, de dreptul intern [a se vedea, intre multe altele, Gäfgen impotriva Germaniei (MC), nr. 22.978/05, pct. 162, CEDO 2010].
31. Pentru a stabili daca procesul a fost echitabil, Curtea ia in considerare procedura in ansamblul sau si verifica respectarea nu numai a dreptului la aparare, ci si a interesului public si al victimelor ca autorii infractiunii sa fie trimisi corespunzator in judecata si, daca este necesar, respectarea drepturilor martorilor. Art. 6 §3 lit. d) consacra, in special, principiul conform caruia, pana la stabilirea vinovatiei, toate probele acuzarii trebuie sa fie prezentate in principiu in fata acuzatului in sedinta publica, in vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu nu se aplica fara exceptii, acestea putand fi acceptate doar sub rezerva dreptului la aparare; ca regula generala, acestea impun sa i se ofere acuzatului o posibilitate adecvata si suficienta de a contesta marturiile in acuzare si de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul audierii acestora sau ulterior (Lucà impotriva Italiei, nr. 33.354/96, pct. 39, CEDO 2001-II, si Solakov impotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, nr. 47.023/99, pct. 57, CEDO 2001-X).
32. Curtea a precizat, in Cauza Al-Khawaja si Tahery impotriva Regatului Unit [(MC), nr. 26.766/05 si 22.228/06, CEDO 2011], criteriile de apreciere a cererilor formulate in temeiul art. 6 §3 lit. d) din Conventie in ceea ce priveste absenta martorilor la sedinta de judecata. S-a considerat ca era necesar ca acest tip de cerere sa fie supus unei examinari tinand seama de 3 criterii.
33. In primul rand, Curtea trebuie sa verifice daca imposibilitatea apararii de a interoga sau de a obtine ascultarea unui martor al acuzarii este justificata de un motiv serios. In continuare, in cazul in care absenta ascultarii martorilor este justificata de un motiv serios, depozitiile martorilor absenti nu trebuie sa constituie, in principiu, unica proba a acuzarii sau proba decisiva. Cu toate acestea, admiterea cu titlu de proba a depozitiei unui martor pe care apararea nu a avut ocazia sa il interogheze si care constituie unica proba sau proba decisiva a acuzarii nu implica automat incalcarea art. 6 §1 din Conventie: procedura poate fi considerata echitabila in ansamblul sau in cazul in care exista elemente care compenseaza suficient inconvenientele privind admiterea unei astfel de probe, pentru a permite o apreciere corecta si echitabila a credibilitatii acesteia (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, pct. 146–147).
34. Prin urmare, Curtea trebuie sa verifice daca aceste 3 conditii au fost respectate in speta.
b)Aplicarea acestor principii in speta
(i)Imposibilitatea apararii de a interoga martorii era justificata de un motiv serios?
35. Curtea retine, pentru inceput, ca martorii au fost audiati de organele de politie si ulterior de procuror in faza de urmarire penala fara ca reclamantul sau avocatul acestuia sa fie prezenti.
36. Curtea reaminteste ca imposibilitatea localizarii unui martor poate constitui, in anumite conditii, un fapt justificativ care autorizeaza admiterea depozitiilor sale in proces, chiar daca apararea nu a putut sa il interogheze in niciun stadiu al procedurii (Rachdad impotriva Frantei, nr. 71.846/01, pct. 24, 13 noiembrie 2003, si Zentar impotriva Frantei, nr. 17.902/02, pct. 26, 13 aprilie 2006). Totusi, pentru ca aceasta justificare sa fie valabila, autoritatile trebuie sa adopte masuri pozitive pentru a-i permite acuzatului sa interogheze sau sa obtina interogarea martorilor acuzarii; acestea trebuie, in special, sa caute activ acesti martori (Rachdad, citata anterior, pct. 24).
37. In prezenta cauza, Curtea observa ca, desi judecatoria a depus eforturi, majoritatea martorilor nu s-a prezentat, in ciuda numeroaselor amanari, mandatelor de aducere, amenzilor aplicate sau demersurilor pe langa autoritati pentru identificarea noilor adrese (supra, pct. 12).
38. Cu toate acestea, sesizat cu apelul reclamantului, care solicita in mod expres audierea partii vatamate si a celorlalti martori, tribunalul nu a initiat niciun demers in vederea ascultarii acestor persoane. S-a limitat sa observe ca prima instanta nu a reusit sa localizeze martorii respectivi. Avand in vedere ca tribunalul avea deplina competenta sa examineze faptele cauzei, sa aprecieze probele si sa stabileasca vinovatia reclamantului, Curtea considera ca reclamantul ar fi trebuit sa primeasca un raspuns mai adecvat si suficient motivat la solicitarile sale de administrare de probe.
(ii)Care a fost importanta depozitiilor in litigiu pentru condamnarea reclamantului?
39. In continuare, Curtea trebuie sa stabileasca importanta pe care au avut-o declaratiile martorilor in faza de urmarire penala asupra verdictului de vinovatie in cazul reclamantului si, in special, sa examineze daca aceste depozitii au constituit proba unica sau decisiva (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, pct. 131). In aceasta privinta, nu este suficient sa se tina seama de ansamblul probelor examinate de instante, trebuie sa se analizeze care sunt probele pe care se bazeaza efectiv condamnarea (Tseber impotriva Republici Cehe, nr. 46.203/08, pct. 54, 22 noiembrie 2012).
40. In cauza, Curtea retine ca cele 5 declaratii in litigiu confirma versiunea agentului de politie A.C., conform caruia reclamantul a savarsit infractiunea de ultraj (supra, pct. 8). Ceilalti 2 martori, care s-au prezentat in fata parchetului si in fata instantei, nu au sustinut aceasta varianta (supra, pct. 10 si 11). Curtea concluzioneaza ca, in ciuda sustinerilor Guvernului, cele 5 declaratii date in faza de urmarire penala au reprezentat singurele argumente care au justificat condamnarea reclamantului pentru ultraj (supra, pct. 14).
41. Instanta de apel si cea de recurs nu au facut altceva decat sa confirme hotararea primei instante.
42. In aceste conditii, este indubitabil faptul ca declaratiile date in faza de urmarire penala au jucat un rol decisiv in condamnarea reclamantului pentru ultraj.
43. Asadar, Curtea trebuie sa verifice daca autoritatile interne au adoptat masuri suficiente pentru a contrabalansa dificultatile cauzate apararii.
(iii)Au existat garantii procedurale suficiente pentru a contrabalansa inconvenientele cauzate de admiterea depozitiilor in litigiu?
44. Trebuie reamintit faptul ca, in fiecare cauza in care se pune problema echitatii procedurii in raport cu o depozitie a unui martor absent, trebuie sa se stabileasca, printr-o examinare cat mai riguroasa, daca exista elemente care pot sa compenseze suficient dificultatile cauzate apararii prin admiterea acesteia, in special garantii procedurale solide, care permit o apreciere corecta si echitabila a credibilitatii unei astfel de probe. Examinarea acestei chestiuni permite sa se verifice daca depozitia martorului absent este suficient de credibila, tinand seama de importanta acesteia in cauza (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, pct. 147 si 161).
45. In prezenta cauza, martorii au fost audiati in fata organelor de politie si in fata procurorului, dar nu au comparut in fata instantei. Asadar, nici instantele, nici reclamantul nu au putut sa ii asculte in timpul interogatoriului pentru a le aprecia credibilitatea si valoarea probanta a depozitiilor lor (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, pct. 161–163). Curtea retine ca exista un dubiu cu privire la modul in care aceste declaratii au fost date, cel putin in fata organelor de politie. In special, observa ca toate cele 5 declaratii au fost scrise de aceeasi persoana, iar din continutul acestora a reiesit ca martorii le-au citit si semnat la final (supra, pct. 9). Sustinerile reclamantului, conform carora depozitiile au fost scrise de catre agentul de politie A.C., parte implicata in cauza, nu au fost verificate de catre instante (supra, pct. 15).
46. In ciuda obiectiilor reclamantului, instantele interne l-au condamnat in baza acestor probe, fara a le verifica prin raportare la declaratiile martorilor care infirmau teza unui comportament ofensator al reclamantului fata de agentul de politie.
47. Instantele interne nu au explicat nici modalitatea in care au evaluat credibilitatea marturiilor contestate in masura in care acestea erau singurele probe ce l-ar fi incriminat pe reclamant (Al-Khawaja si Tahery, citata anterior, pct. 165).
(iv)Concluziile Curtii
48. Avand in vedere cele de mai sus si caracterul determinant al declaratiilor date in cursul urmaririi penale, in absenta din dosar a altor mijloace de proba solide cu care acestea sa se coroboreze, Curtea trage concluzia ca instantele interne nu au apreciat in mod corect si echitabil credibilitatea probelor. Curtea considera ca dreptul la aparare al reclamantului a suferit astfel o limitare incompatibila cu cerintele unui proces echitabil.
Prin urmare, a fost incalcat art. 6 §1 din Conventie coroborat cu art. 6 §3 lit. d).
II.Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
49.Art. 41 din Conventie prevede:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.“
A.Prejudiciu
50. Reclamantul sustine ca a suferit un prejudiciu material de 48.000 euro (EUR) corespunzator pierderii salariului sau in urma condamnarii definitive. Acesta solicita, de asemenea, 250.000 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral suferit.
51. Guvernul subliniaza ca aceste sume sunt excesive si legatura de cauzalitate dintre pretinsele incalcari si prejudiciul invocat nu a fost dovedita. De asemenea, considera ca hotararea Curtii ar putea constitui o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins suferit de reclamant.
52. Curtea nu considera ca exista o legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material invocat si respinge aceasta cerere. In schimb, considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului suma de 2.500 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral.
B.Cheltuieli de judecata
53. Reclamantul solicita, de asemenea, 2.000 EUR pentru cheltuielile de judecata suportate in fata instantelor interne, reprezentand in special onorariile avocatilor. Acesta prezinta facturi justificative pentru plati catre avocatul sau in fata Curtii si catre unul dintre avocatii care l-au reprezentat in procedura interna, precum si catre alti 2 avocati carora reclamantul nu le-a dat mandat de reprezentare in fata Curtii.
54. Guvernul contesta aceste pretentii.
55. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al cuantumului lor. In speta si tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde reclamantului suma de 750 EUR pentru toate cheltuielile.
C.Dobanzi moratorii
56. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 procente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 §1 si §3 lit. d) din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 §2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda nationala a statului parat, la rata de schimb aplicabila la data platii:
(i) 2.500 EUR (doua mii cinci sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 750 EUR (sapte sute cincizeci de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli de judecata;b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 3 decembrie 2013, in temeiul art. 77 §2 si art. 77 §3 din Regulament.
PRESEDINTE
JOSEP CASADEVALL
Grefier-adjunct,
Marialena Tsirli
18.06.2014.