Textul integral al Deciziei:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal, la data de 28 iulie 2011, reclamantul CI a chemat in judecata organul fiscal X, solicitand instantei anularea Dispozitiei nr.6591/22.02.2011 si a Deciziei nr.33/ 03.01.2011 emise de parat.

In motivarea actiunii, a aratat reclamantul ca, la data de 03.01.2011 paratul a emis Decizia nr. 33 pentru atragerea raspunderii solidare conform art.27 si 28 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, pentru suma de 1.213.179 Ron asupra numitilor CI, MG, CL si GM.

A mai aratat reclamantul ca impotriva acestei decizii a formulat contestatie la data de 03.02.2011, apreciind-o lovita de nulitate, intrucat de la data descarcarii sale de gestiune, prin contractul de cesiune parti sociale nr. 1/ 22.02.2010 si prin procesele verbale din data de 20.04.2010 si din data de 04.03.2010, urmare a revocarii sale din functia de administrator al societatii, nu mai avea nicio responsabilitate cu privire la administrarea societatii, neputand fi tras la raspundere cu privire la datoriile societatii.

A sustinut, de asemenea, ca pentru a exista raspunderea solidara cu debitorul a asociatilor trebuie sa se dovedeasca reaua credinta a sa in instrainarea activelor societatii, imprejurare neprobata de catre organul fiscal.

Mai mult decat atat, a aratat ca si-a incetat calitatea de asociat la data de 22.02.2010, in timp ce in decizia contestata , paratul a retinut ca bunurile din patrimoniul debitoarei au fost instrainate in perioada 10.02.2009 – 22.06.2010.

A invocat in cererea introductiva de instanta dispozitiile art.87 alin.3 coroborat cu art.225 alin.(l) din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora cedentul ramane raspunzator fata de terti numai pentru operatiunile facute de societate, pana la data ramanerii definitive a hotararii de retragere, dispozitii omise de catre organul fiscal.

A sustinut reclamantul ca Dispozitia nr.6591/22.02.2011 privind solutionarea contestatiei formulate impotriva Deciziei nr.33/ 03.01.2011 pentru atragerea raspunderii solidare conform art.27 si 28 din O.G. nr.92/2003 este lovita de nulitate absoluta intrucat organul fiscal emitent a modificat temeiul de drept din s-a invoca un alt temei de drept, respectiv art.27 alin.2 lit.c) si d) din Codul de procedura fiscala, in loc de art. 27 alin.1 lit. b), articol care nu i se aplica, intrucat nu avea calitatea de tert poprit.

Un alt motiv de nelegalitate al dispozitiei atacate, apreciaza reclamantul ca il constituie incalcarea dispozitiilor art. 211 alin.4 Cod procedura fiscala, in conditiile in care actul nu prevede calea de atac si termenul de exercitare a acesteia fiind mentionata in mod gresit si instanta in fata careia se ataca, tribunalul, desi valoarea sumei imputate atragea competenta curtii de apel.

Concluzionand, a considerat reclamantul ca organul fiscal a incalcat principiile de conduita fiscala, respectiv art.6 C.p.fisc. – exercitarea dreptului de apreciere si art.12 Cp.fisc. – buna – credinta.

Prin Sentinta nr. 631 din 2 decembrie 2011 a Curtii de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal s-a admis contestatia formulata de reclamant si a fost anulata Decizia nr.33 din 3 ianuarie 2011 si Dispozitia nr.6951 din 22 februarie 2011 emise de AFP Slatina.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca nu se poate retine nulitatea deciziei contestate, intrucat lipsa mentiunilor cu privire la calea de atac si la termenul de exercitate nu poate determina o vatamare a reclamantului in conditiile in care competenta este prevazute de dispozitii legale care se presupune a fi cunoscute de catre toti subiectii de drept carora li se adreseaza, inclusiv de catre reclamant.

In ceea ce priveste temeiul retinut de catre organul fiscal, respectiv art.27 alin.2 lit.b) din Codul de procedura fiscala, a constatat instanta de fond ca acesta este in concordanta cu starea de fapt retinuta de organul fiscal, conform careia din patrimoniul societatii au fost instrainate un numar de sapte autoturisme, in evidentele societatii nefigurand mijloace de transport, fapta prin care s-a determinat insolvabilitatea societatii.

A apreciat judecatorul fondului ca prin Decizia nr. 6591 din data de 22.02.2011 prin care a fost solutionata contestatia reclamantului, organul de solutionare a contestatiei fiscal in mod nelegal a dat o alta incadrare juridica diferita de cea retinuta de organul fiscal prin decizia pentru angajarea raspunderii solidare nr. 33/2011, desi acesta are doar obligatia de a solutiona contestatia in raport de criticile formulate si nu de a explica sau de a da lamuriri asupra actului administrativ contestat, astfel cum prevad dispozitiile art.213 Cod procedura fiscala.

Totodata, a aratat curtea de apel ca, prin solutionarea contestatiei nu se poate crea o situatie mai grea contestatorului in propria cale de atac conform art.213 alin. 3 din C.pr.fiscala., in speta fiind schimbat temeiului juridic de la o singura ipoteza, respectiv art.27 alin. 2 lit. b) la doua ipoteze juridice, respectiv art.27 alin. 2 lit.c) si d), si care nu au legatura cu starea de fapt retinuta.

S-a mai apreciat de catre instanta fondului ca in ceea ce priveste reaua – credinta la instrainarea sau ascunderea a activelor debitorului, nici organul fiscal emitent al deciziei de angajare a raspunderi si nici organul fiscal de solutionare a contestatiei nu retin existenta acesteia din partea reclamantului.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs paratul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocand ca temei legal dispozitiile art.3041 din Codul de procedura civila si solicitand in principal, casarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii, ca neintemeiata.

In motivarea caii de atac, recurenta-parata aduce, in esenta, urmatoarele critici sentintei recurate:

– in mod gresit instanta de fond a retinut ca nu a fost dovedita reaua intentie a contestatorului in provocarea insolvabilitatii persoanei juridice debitoare, S.C. EI SRL, intrucat organele fiscale au constatat ca in perioada de la infiintare si pana la 25.05.2010, cat CIa fost asociat, au fost instrainate un autoturism S, un autoturism V si trei autoturisme D din patrimoniul societatii.

Instrainarea bunurilor anterior cesionarii societatii a rezultat din documentele contabile, iar reclamantul nu a facut dovada ca sumele obtinute din vanzarea acestor autoturisme au fost folosite pentru stingerea obligatiilor fiscale si nici in interesul societatii, astfel ca sunt incidente dispozitiile art.27 alin.2 lit.b) din Codul de procedura fiscala.

– in mod gresit instanta de fond a retinut ca prin solutionarea contestatiei s-a creat o situatie juridica mai grea contestatorului, incalcandu-se prevederile art.213 alin.3 din Codul de procedura fiscala, desi in cuprinsul dispozitiei au fost reluate toate aspectele mentionate si de organul fiscal care a intocmit Decizia nr.33/2011.

Intimatul-reclamant CI a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sustinand legalitatea si temeinicia sentintei recurate sub toate aspectele retinute si criticate de recurenta, aratand in esenta, ca nu s-a dovedit reaua credinta in atragerea raspunderii solidare dispuse de autoritatile parate, iar in solutionarea contestatiei a fost schimbat temeiul de drept .

De asemenea, se arata ca in cuprinsul deciziilor contestate au fost retinute ca fiind instrainate autoturisme a caror nominalizare nu este identica.

Solutia instantei de recurs

Inalta Curte, analizand recursul in raport de criticile formulate, de inscrisurile care exista la dosarul cauzei, de sustinerile partilor, de dispozitiile legale incidente, apreciaza ca acesta este fondat pentru considerentele si in limitele ce urmeaza a fi expuse.

Se constata potrivit inscrisurilor de la dosar ca, prin Decizia nr.33/2011 emisa parat s-a decis angajarea raspunderii solidare pentru suma de 1.213.179 lei a urmatoarelor persoane: CI, MG, CL, GM, pentru obligatiile de plata restante ale debitoarei declarata insolvabila, S.C. EI SRL.

S-a retinut ca aceste persoane au provocat insolvabilitatea societatii, intrand sub incidenta art.27 alin.1 lit.b) din O.G. nr.92/ 2003, privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, retinandu-se ca temei de drept al deciziei dispozitiile art.27 si art.28 din acelasi act normativ.

Contestatia impotriva acestei decizii formulata de CI a fost solutionata prin Dispozitia nr.6591/ 22.02.2011 in sensul respingerii acesteia, fara a se constata ca a fost schimbat temeiul de drept al antrenarii raspunderii solidare retinut prin Decizia nr.33/ 2011, cum eronat sustine intimatul-reclamant, intrucat referirile la dispozitiile art.27 alin.2 lit.c) si d) din O.G. nr.92/2003 din cuprinsul dispozitiei mentionate, nu au legatura si nici nu schimba temeiul de drept al deciziei atacate.

Astfel cum rezulta din inscrisurile de la dosarul cauzei, S.C. EI SRL figura cu mai multe autoturisme, dobandite in perioada 25.08.2005 – 4.02.2010, unele din acestea fiind radiate, astfel ca nu mai figureaza in evidente cu mijloace de transport iar societatea a fost notificata de autoritatea parata sa prezinte documentele justificative ale bunurilor precizate.

Urmare acestui fapt, a fost intocmit procesul-verbal de declarare a starii de insolvabilitate nr.40749/ 22.11.2010.

Potrivit dispozitiilor art.27 alin.2 lit.b) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, “Pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, in conditiile prezentului cod, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane: administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea, cu rea credinta, sub orice forma, a activelor debitorului“.

Faptul ca intimatul-reclamant a avut calitatea de asociat si administrator al societatii declarata insolvabila, in aceasta perioada instrainandu-se si implicit radiindu-se o parte din autoturismele ce apartineau S.C. EI SRL, fara a se face dovada ca sumele obtinute din aceasta operatiune au fost folosite pentru stingerea obligatiilor fiscale sau in interesul societatii, conduce la concluzia ca in mod corect s-a statuat de organele fiscale ca intimatul-reclamant se incadreaza in ipoteza prevazuta de dispozitiile legale anterior mentionate.

In concluzie, in mod corect s-a angajat raspunderea solidara a intimatul-reclamant prin dispozitiile contestate, reaua credinta rezultand din instrainarea autoturismelor fara ca sumele obtinute sa revina societatii careia acesteia ii apartineau pentru stingerea obligatiilor fiscale

Insa, acestuia ii poate fi antrenata raspunderea solidara doar pentru perioada cat a avut calitatea de asociat, administrator al societatii debitoare si numai in limita bunurilor valorificate cu incalcarea dispozitiilor mentionate anterior.

Dupa cum se constata, la dosarul cauzei nu se afla inscrisuri/ probe referitoare la aceste aspecte ce se impuneau a fi lamurite de catre instanta de fond, potrivit dispozitiilor art.129 alin.(4) si (5) din Codul de procedura civila, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.

Prin urmare, fata de considerentele expuse, in temeiul art.313 din Codul de procedura civila, avand in vedere interesele bunei administrari a justitiei, instanta de recurs a apreciat ca se impune casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante pentru a se stabili perioada in care intimatul-reclamant a avut calitatea de asociat, administrator al S.C. EI SRL si care este valoarea bunurilor instrainate.