Daca o datorie este scadenta si alta nescadenta, plata se imputa asupra celei scadente, chiar daca debitorul avea mai mare interes s-o stinga pe cealalta; in cazul in care toate datoriile sunt ajunse la scadenta, imputatia platii se va face asupra aceleia dintre ele care este mai oneroasa pentru debitor, adica una pe care el avea mai mare interes sa o stinga; daca toate datoriile sunt scadente si deopotriva de oneroase, imputatia se va face asupra celei mai vechi dintre ele; atunci cand toate datoriile sunt scadente, deopotriva de oneroase si au aceeasi vechime, plata se va imputa proportional asupra fiecareia dintre ele. Inalta Curte a mai precizat ca dispozitiile legale care reglementeaza imputatia platii au caracter supletiv, fiind la suverana apreciere a instantei, pe baza probelor administrate, imprejurarea ca o suma achitata a fost imputata asupra unei anumite datorii.”
Astfel, la data de 25 martie 2008 intre reclamanta in calitate de vanzator si cumparatorul, s-a incheiat un precontract de vanzare-cumparare avand ca obiect vanzarea statiei mobile de carburanti situata la punctul de lucru al vanzatorului. Pretul vanzarii a fost stabilit de parti la suma de 35.000 euro, plata urmand a se face in trei rate, conform art. 3 din contract, prin transfer bancar, pe baza facturii fiscale emise de vanzator. S-a convenit ca transferul proprietatii sa se faca dupa incasarea ultimei rate sau la data platii integrale a marfii.
Partile au convenit prin precontract de vanzare-cumparare mentionat anterior inchirierea statiei de catre cumparator incepand cu data de 01 aprilie 2008, pe o perioada de 14 luni, iar intelegerea partilor cu privire la inchirierea statiei respective a fost materializata si prin contractul de inchiriere incheiat la data de 08 aprilie 2008, prin care durata contractului a fost stabilita pana la data de 08 iunie 2009.
La data de 14 noiembrie 2009 intre cele doua societati s-a incheiat procesul-verbal de conciliere privind reesalonarea platilor in cadrul precontractului de vanzare-cumparare din data de 25 martie 2008 pana 3-a data de 31 martie 2010, constatandu-se ca datoria catre reclamanta, reactualizata la data de 15 noiembrie 2009, era de 13.716,6 euro. La data de 29 martie 2010 s-a incasat de catre reclamant un bilet la ordin in cuantum de 20.000 lei, iar prin incheierile pronuntate de Judecatoria Urziceni s-a dispus investirea cu formula executorie a biletelor la ordin.
Din examinarea clauzelor contractuale rezulta ca partile nu au convenit asupra modului de imputare a platii, iar debitorul nu a facut imputatia platii, sumele urmand a fi fost retinute prin ordin de plata. De asemenea, in nici un bilet la ordin emis de debitoare nu exista vreo mentiune speciala cu privire la obiectul (destinatia) platilor.
Or, in cazul in care imputatia platii nu a fost facuta nici de catre creditor, si nici de catre debitor, aceasta se va indeplini in armonie cu principiile consacrate de art. 1113 C. civ. dupa cum urmeaza: daca o datorie este scadenta si alta nescadenta, plata se imputa asupra celei scadente, chiar daca debitorul avea mai mare interes s-o stinga pe cealalta; in cazul in care toate datoriile sunt ajunse la scadenta, imputatia platii se va face asupra aceleia dintre ele care este mai oneroasa pentru debitor, adica una pe care el avea mai mare interes sa o stinga; daca toate datoriile sunt scadente si deopotriva de oneroase, imputatia se va face asupra celei mai vechi dintre ele; atunci cand toate datoriile sunt scadente, deopotriva de oneroase si au aceeasi vechime, plata se va imputa proportional asupra fiecareia dintre ele.
Dispozitiile legale care reglementeaza imputatia platii au caracter supletiv, fiind la suverana apreciere a instantei pe baza probelor administrate, imprejurarea ca o suma achitata a fost imputata asupra unei anumite datorii.
Fata de cele expuse mai sus, se constata ca, in mod corect instanta de apel a facut aplicarea principiilor inscrise in art. 1113 C. civ. privitoare la imputatia legala a platii, prin raportare la probatoriul administrat, si a considerat ca biletul ia ordin incasat de reclamanta la data de 29 martie 2010, in cuantum de 20.000 lei, acoperea suma restanta de 13.940 lei, restanta la factura din 01 octombrie 2008 (astfel cum reiese din procesul-verbal de conciliere privind reesalonarea platilor in cadrul precontractului de vanzare-cumparare), prevazuta pentru transferul dreptului de proprietate.
De altfel, reclamanta a acceptat si incasat ordinul de piata la data de 29 martie 2010, astfel ca nu mai putea sa ceara ca aceasta plata sa fie imputata asupra unei alte datorii decat cea pe care parata avea cel mai mare interes sa o achite si care viza transferul proprietatii.