De asemenea, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sanctionata cu nulitatea deciziei si a masurii concedierii atunci cand angajatorul face dovada ca i-a acordat salariatului preavizul cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevazuta in contractele colective sau individuale de munca, in ipoteza in care aceasta este mai favorabila angajatului.”

“Astfel, potrivit art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, „Persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare”, iar dispozitiile art. 78 din acelasi cod sanctioneaza cu nulitatea absoluta concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii reglementate de lege.

Pornind de la interpretarea semantica a notiunii de „procedura”, aceasta vizeaza „totalitatea actelor si a formelor indeplinite in cadrul activitatii desfasurate de un organ de jurisdictie, de executare sau de alt organ de stat”. Preavizul reprezinta instiintarea prealabila a salariatului cu privire la incetarea raportului de munca, in consecinta, acordarea acestuia constituie o formalitate circumscrisa categoriei sus-mentionate, care trebuie respectata pentru asigurarea valabilitatii masurii concedierii.

Imprejurarea ca indeplinirea acestei formalitati se plaseaza intr-o etapa premergatoare momentului final al concedierii nu schimba natura actului, respectiv de act de procedura, decisiv pentru legalitatea concedierii.

Reglementarea preavizului constituie o garantie a dreptului la munca si a stabilitatii in munca, de vreme ce, pe durata preavizului, drepturile si obligatiile partilor din contractul individual de munca raman neschimbate.

Prin urmare, dreptul la preaviz este conceput si ca un instrument de aparare a angajatului fata de efectele negative ale incetarii contractului sau de munca, subsumandu-se „dreptului la protectie in caz de concediere”, reglementat ca atare in dispozitiile art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat. Salariatul aflat in procedura de concediere nu poate renunta la preaviz in situatia in care, potrivit legii, este indreptatit la acordarea acestuia, nici prin act unilateral si nici prin acord cu angajatorul sau, in caz contrar fiind incalcate dispozitiile art. 38 din Codul muncii, republicat. Potrivit acestui text de lege, „Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”.