Inalta Curte a retinut faptul ca in situatia in care reclamantul a pretins numai restituirea pretului de piata (fara a formula si un capat de cerere distinct avand ca obiect restituirea pretului actualizat, platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare), instanta ar putea acorda pretul actualizat, doar nesocotind principiul disponibilitatii si obiectul investirii sale. Numai in situatia unei calificari juridice eronate a pretentiilor, in aplicarea principiului iura novit curia, judecatorul ar urma sa faca aplicarea corecta a normelor incidente si s-ar putea pronunta, astfel, asupra pretului actualizat, in loc de pretul de piata (evident, cu punerea in discutie, in prealabil, a calificarii juridice), dar nu sub motivul ca pretul actualizat, fiind mai mic decat pretul de piata, se regaseste oricum inclus in acesta din urma.

In aceste conditii acordarea pretului actualizat, desi reclamantul a solicitat pretul de piata, echivaleaza cu depasirea obiectului cererii deduse judecatii si, prin urmare, cu incalcarea principiului disponibilitatii.

Faptul ca in ambele modalitati de dezdaunare, dreptul de creanta are ca debitor Ministerul Finantelor Publice si ca unicul criteriu folosit de legiuitor pentru determinarea intinderii despagubirilor l-ar reprezenta respectarea sau nerespectarea, la incheierea contractului, a prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, nu justifica depasirea limitelor investirii, in sensul acordarii pretului actualizat, atunci cand se constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru restituirea pretului de piata.

In ceea ce priveste protectia datorata titularului dreptului de creanta sub reglementarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, nu se poate sustine ca in ipoteza analizata este garantata restituirea, cel putin, a pretului actualizat.

Pe de o parte, garantarea unui drept nu se poate face decat in conditiile exercitarii acestuia in termenii prevazuti de lege (nu si atunci cand nu a facut obiectul investirii instantei, si nici atunci cand s-a tins la valorificarea lui in afara termenului de prescriptie).

Pe de alta parte, fiind vorba de un interes patrimonial atasat categoriei juridice a dreptului de creanta, pentru a se bucura de protectia art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, trebuie sa aiba o baza suficienta in dreptul intern, respectiv aceasta sa fie consolidata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor. Or, dovada inexistentei acestei jurisprudente unitare este tocmai declansarea unui recurs in interesul legii.

Fata de aceste considerente, Curtea a admis recursul in interesul legii si a stabilit ca: “In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 50 alin. (2) si 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de judecata investita cu solutionarea unei cereri in plata pretului de piata, intemeiata pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, poate acorda reclamantului pretul actualizat platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, in cazul in care constata ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, numai daca s-a formulat un capat de cerere distinct in acest sens.