“Baza unitara de evaluare, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretata in sensul ca se opun unei reglementari nationale, precum cea in discutie in litigiul principal, prin care nu i se recunoaste unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata datorate sau achitate pentru bunuri care i‑au fost livrate pentru motivele ca factura a fost emisa de un operator care trebuie considerat, avand in vedere criteriile prevazute de aceasta reglementare, drept un operator inexistent si ca este imposibil sa se stabileasca identitatea adevaratului furnizor al bunurilor, cu exceptia cazului in care se stabileste, in raport cu elemente obiective si fara a se solicita din partea persoanei impozabile verificari a caror sarcina nu ii revine, ca aceasta persoana impozabila stia sau ar fi trebuit sa stie ca livrarea mentionata era implicata intr‑o frauda privind taxa pe valoarea adaugata, aspect a carui verificare este de competenta instantei de trimitere.”
Curtea a statuat de asemenea ca o eventuala neindeplinire de catre furnizorul bunurilor a obligatiei de a declara cand incepe activitatea ca persoana impozabila nu poate repune in discutie dreptul de deducere al destinatarului bunurilor livrate in ceea ce priveste TVA‑ul achitat pentru acestea. Prin urmare, destinatarul mentionat beneficiaza de dreptul de deducere chiar daca furnizorul bunurilor este o persoana impozabila care nu este inregistrata in scopuri de TVA atunci cand facturile referitoare la bunurile livrate contin toate informatiile impuse de articolul 22 alineatul (3) litera (b) din A sasea directiva, in special pe cele necesare pentru identificarea persoanei care a intocmit facturile mentionate si a naturii respectivelor bunuri.
Curtea a concluzionat de aici ca autoritatile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere pentru motivul ca emitentul facturii nu mai dispune de o autorizatie de intreprinzator individual si ca, in consecinta, nu mai are dreptul de a‑si utiliza numarul de inregistrare fiscala atunci cand aceasta factura cuprinde toate informatiile prevazute la articolul 22 alineatul (3) litera (b) mentionat.
De asemenea, prin Decizia nr. 5533/2011 Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca imprejurarea ca inregistrarea in scop de TVA a reclamantei s-a realizat ulterior activitatii de achizitionare a bunurilor, invocata ca temei de fapt de inspectorii fiscali in justificarea neacceptarii dreptului de deducere a TVA, nu reprezinta in opinia Curtii un aspect care in cauza, raportat la natura specifica a obiectului acesteia, ce impiedica instanta de judecata sa analizez acele imprejurari de fapt si de drept pe baza carora trebuie dezlegat fondul cauzei, sa poata justifica existenta cazului bine justificat. Aceasta, intrucat, in ce priveste aspectul inregistrarii in scop de TVA a reclamantei ulterior activitatii de achizitionare a bunurilor, trebuie observata pertinenta invocarii de catre aceasta din urma a jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene in domeniul dreptului de deducere a TVA, respectiv a Hotararii Curtii pronuntate in cauza C-385/2009 (Nidera Handelscompagnie BV vs Lituania), pronuntata ca urmare a unei intrebari preliminare in interpretarea dispozitiilor Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adaugata. A retinut Curtea in cuprinsul acestei hotarari ca aspectul formal ce consta in identificarea ori inregistrarea ca platitor de TVA nu este un act generator al unui drept de deducere, care ia nastere in momentul in care taxa deductibila devine exigibila, ci constituie o cerinta de forma in scopul controlului, astfel ca o persoana platitoare de TVA nu poate fi impiedicata sa isi exercite dreptul de deducere pentru motivul ca nu este identificata in scopuri de TVA inainte de a utiliza bunurile dobandite in cadrul activitatii sale taxate. Totodata, insa, a apreciat Curtea ca indeplinirea obligatiei de identificare ca platitor de TVA intr-un termen rezonabil (in cauza cu care a fost sesizata, 6 luni) de la efectuarea operatiunilor care dau nastere dreptului de deducere reprezinta un aspect determinant si care trebuie avut in vedere pentru a ajunge la concluzia expusa anterior.
Or, tinand seama de aceste considerente, Curtea a apreciat, astfel cum s-a mai aratat anterior, ca revine instantei investite cu solutionarea in fond a aspectelor privind legalitatea actului fiscal de control sarcina de aprecia asupra efectelor juridice pe care inregistrarea reclamantei ca platitor de TVA ulterior achizitionarii bunurilor le-a produs din perspectiva dispozitiilor art. 145 alin. (4) si art. 146 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, precum si ale pct. 45 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 interpretate in concordanta cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene la care s-a facut referire.