Hotărârea nr. 865/2023 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011
Pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului de la data suspendării activităţii profesionale, respectiv a intrării în concediu, cererea şi documentele doveditoare se depun în termen de maximum 15 zile de la data suspendării activităţii. În situaţia în care cererea şi documentele doveditoare se depun după acest termen, indemnizaţia se va acorda de la data depunerii cererii.
În situaţia suprapunerii drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, drepturile pot fi solicitate de celălalt părinte care îndeplineşte condiţiile de acordare la finalizarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea celui din urmă copil, drepturile respective fiind netransferabile pentru o perioadă de luni cel puţin egală cu dublul numărului de naşteri înregistrate în perioada totală a concediilor suprapuse şi cumulate.
Decizia nr. 13/2023 privind Dosarul nr. 647/1/2023, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizând o problemă de drept
Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că, în practica judiciară naţională, nu există un punct de vedere unitar referitor la posibilitatea aplicării art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva internaţională, în situaţia existenţei unei condamnări definitive dispuse de o instanţă străină, şi anume dacă se aplică în mod direct, potrivit Deciziei cadru 2008/675/JAI, astfel cum a fost interpretată de CJUE pe baza menţiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar sau doar după recunoaşterea, pe cale principală sau incidentală, a hotărârii străine de condamnare.
Referitor la problematica recidivei internaţionale, dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Codul penal instituie pentru reţinerea acestei forme de pluralitate de infracţiuni condiţia recunoaşterii hotărârii străine, potrivit legii, făcând astfel trimitere la prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la cele ale art. 147 din acest act normativ privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în vederea producerii de alte efecte juridice decât executarea în regim de detenţie a pedepsei. Aşadar, reţinerea stării de recidivă internaţională nu poate fi făcută exclusiv în raport cu menţiunile înscrise în sistemul european al cazierului judiciar, întrucât, pe de o parte, ar contraveni dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Codul penal, iar pe de altă parte, un asemenea mecanism ar exceda scopului şi domeniului de reglementare ale Deciziei-cadru 2009/315/JAI privind organizarea şi conţinutul schimbului de informaţii extrase din cazierele judiciare între statele membre şi celor ale Deciziei-cadru 2009/316/JAI de instituire a Sistemului european de informaţii cu privire la cazierele judiciare. Astfel, admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva internaţională, în situaţia existenţei unei condamnări definitive dispuse de o instanţă străină, se poate realiza numai în urma parcurgerii procedurii de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare, exclusiv pe cale incidentală, prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe baza menţiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar.