1. Decizia nr. 50/2022 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.670/111/CA/2021-R

 

  • Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 13 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.670/111/CA/2021-R, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Care este momentul de început al cursului termenului de 3 luni prevăzut de art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative?
  • Instanţa de trimitere şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că perioada de 3 luni menţionată în cuprinsul art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 reprezintă o perioadă clar determinată, continuă, care începe să curgă la 1 iunie 2020 şi cuprinde lunile iunie, iulie şi august 2020, pentru următoarele argumente: (i) interpretarea dispoziţiilor menţionate este susţinută de motivele care au determinat adoptarea actului normativ; (ii) unul dintre motivele care au determinat adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 este reprezentat de încetarea, la 31 mai 2020, a aplicabilităţii măsurilor adoptate în perioada stării de urgenţă şi de alertă în scopul diminuării efectelor negative ale situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 asupra pieţei muncii; (iii) în vederea continuităţii măsurilor adoptate anterior, au fost prevăzute măsurile reglementate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020.
  • Astfel, respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 13 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.670/111/CA/2021-R, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept.

 

  1. Decizia nr. 58/2022 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Alba – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.640/298/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

 

  • Tribunalul Alba – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 9 decembrie 2021, în Dosarul nr. 2.640/298/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 17/2014), în cazul încheierii unor contracte de vânzare a posesiei terenurilor agricole din extravilan, reglementate de art. 13 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/1996), respectiv dacă trebuie respectat dreptul de preempţiune, conform art. 4 din Legea nr. 17/2014, în cazul vânzării posesiei terenurilor agricole din extravilan care se notează în cartea funciară, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 7/1996.

Înalta Curte de Casație și Justiție Admite sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.640/298/2020, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu este necesară respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 la încheierea unei convenţii având ca obiect înstrăinarea posesiei asupra unui teren agricol din extravilan