Societatea Românească de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a asistat și reprezentat cu succes o prestigioasă companie croată cu o experiență de peste 70 de ani în domeniul construcțiilor și infrastructurii rutiere, în procedura de concordat preventiv a unui debitor societate românească recunoscută la nivel national în domeniul construcțiilor
Societatea de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, specializată în litigii comerciale și insolvență a asistat și reprezentat cu succes o companie croată din domeniul construcțiilor în procedura de concordat preventiv. Având în vedere că societatea nu a fost menționată în tabelul creditorilor concordatari, Societatea de Avocatură a formulat contestație împotriva tabelului creanțelor, aceasta fiind admisă de administratorul concordatar, iar creanța certă, lichidă și exigibilă a societății creditoare a fost înscrisă în tabelul creditorilor concordatari. Concordatul preventiv promovat de către societatea debitoare a fost administrat de către o cunoscută societate de insolvență din România în vederea gestionării procedurii de concordat preventiv.
Scopul procedurii de concordat preventiv este de a oferi debitorului posibilitatea de a obține timp de la creditori, astfel încât să poată pregăti un plan de restructurare. Creanțele anterioare deschiderii procedurii de concordat preventiv sau creanțele apărute în timpul procedurii de concordat preventiv sunt luate în considerare numai dacă sunt înregistate de către practicianul în insolvență în tabelul de creanțe.
“Avem o vastă experiență în proceduri de concordat preventiv, precum și în Insolvență, Restructurare si Falimente în multe industrii, suntem onorați de recunoașterea experienței și pregătirii noastre în aria Insolvență și Restructurare și de faptul că am fost clasați pe locul trei la nivel național de către Ghidul Internațional Legal 500 din Londra.”, a spus Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Pavel, Mărgărit și Asociații.
Asistența juridică a constat în analiza documentelor ce atestau faptul că societatea creditoare reprezentată de Societatea Românească de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații deține o creanță certă. lichidă și exigibilă, aceasta având documente justificative ce dovedeau cuantumul debitului solicitat. Cu toate că societatea creditoare figura în contabilitatea debitoarei cu creanța menționată, debitoarea a omis cu rea-credință să predea administratorului concordatar și actele privind creanța acesteia pentru a fi înregistrată în tabel. Așadar, echipa Pavel, Mărgărit și Asociații a promovat contestația la tabel creanțelor, aceasta fiind admisă, creditoare având șanse în recuperarea debitului restant.
Societatea de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la un avocat specializat în procedura de insolvență, reorganizare și concordat preventiv care să analizeze oportunitatea utilizării oricărui remediu legal pentru a obține înregistrarea creanțelor în tabelul creditorilor și pentru a apăra interesele persoanelor prejudiciate.
Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2022, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2022. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.com.