Instanta de recurs a admis recursul, pentru urmatoarele motive:
In hotararea data de prima instanta au fost ignorate, atat reglementarile din dreptul intern invocate de parti, cat si directivele europene la care a facut referire reclamanta, respectiv Directiva nr. 93/13/CEE, precum si interpretarile date dreptului comunitar prin cauza C-26/13 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene in aplicarea Directivei nr. 93/13/Cee privind admisibilitatea clauzelor abuzive referitoare la contractele de credit de consum incheiate in moneda straina – clauzele referitoare la cursurile de schimb.
Fata de aceste interpretari ale dreptului Uniunii Europene privind Directiva 93/13, instanta apreciaza ca in anul 2008 si anterior momentului semnarii contractului, cursul valutar al francului elvetian era de mult timp unul stabil, acest aspect determinand de altfel imprumutatorul sa incheie un contract de imprumut in aceasta moneda. Stabilitatea cursului de schimb se reflecta si in valoarea relativ mica a dobanzii pentru acest tip de imprumut, ceea ce facea si mai atractiv imprumutul pentru recurenta.
Reclamanta, ca si consumator mediu si normal informat nu avea cum sa prevada o modificare dramatica a cursului valutar. Astfel, acordand numai bancii dreptul de a opera o astfel de modificare, fara a permite si imprumutatului sa beneficieze de o astfel de protectie si fara a stabili cai transparente care sa fie cunoscute de ambele parti si pe baza carora banca sa ia hotararea de a converti creditul din CHF in RON, in contract s-a inserat o astfel de clauza. Astfel s-a ingreunat voit situatia debitorului, in timp ce banca nu avea nimic de pierdut dintr-o astfel de transformare, pe care si-a asumat-o ca pe un beneficiu.
Referitor la capatul de cerere potrivit caruia recurenta a solicitat instantei obligarea paratei sa desfiinteze cu efect retroactiv, clauza prin care comisionul de risc a fost redenumit de parata comision de administrare, instanta de recurs a constatat faptul ca, pentru a opera modificarea clauzelor contractuale, era necesar ca banca sa faca dovada ca a depus diligentele pentru a informa consumatorul. Astfel, cat timp reclamanta nu a avut cunostinta despre modificarile propuse de banca, nu putea opera modificarea clauzelor contractuale si nici nu avea cum sa notifice banca in 60 zile de la intrarea in vigoare a legii, cat timp nu cunostea aceste modificari. In aceste conditii, perceperea unui comision de administrare in locul comisionului de risc, contravine prevederilor legale. Totodata, nici comisionul de risc nu se mai putea percepe de catre banca, deoarece era un comision nepermis de lege.