Transferuri și achiziții de capital și active

Avocat corporate. Afacere de vânzare

Piața economică din România este într-o continuă schimbare, iar societățile comerciale sunt nevoite să se adapteze acestor schimbări folosind diferite mijloace legale pe care legea le pune la dispoziție. Operațiuni precum cea de transfer de afacere, transfer de active sau transfer părți sociale sunt folosite fie în încercarea de adaptare a societăților la cerințele piețelor, fie pentru consolidarea sau extinderea afacerilor.

Cea mai clară reglementare pentru noțiunea de transfer de active este dată de Codul Fiscal. Astfel, transfer de active înseamnă operațiunea prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una sau mai multe ramuri ale activității sale către altă societate, în schimbul transferării titlurilor de participare reprezentând capitalul societății beneficiare.

Capitalul unei firme se referă la resursele financiare și materiale investite de asociați sau acționari pentru a finanța activitatea și scopul societății. Acesta poate fi sub formă de numerar sau aport în natură, iar în cazul unei societăți cu răspundere limitată (SRL), capitalul unei firme este divizat în părți sociale, care pot fi transferate către un alt asociat sau către o persoană din afara firmei, cu ajutorul operațiunii de transfer părți sociale.  Capitalul unei firme (capital social), trebuie analizat înainte de a încheia o tranzacție, mai ales în cadrul procedurilor de fuziuni și achiziții. În plus, în cazul entităților publice, un avocat achiziții publice are responsabilitatea de a supraveghea legalitatea achizițiilor de capital și active prin proceduri transparente și conforme legislației în vigoare.

Pirn transfer se înțelege vânzarea, cesiunea sau înstrăinarea dreptului de proprietate, schimbul unui drept de proprietate cu servicii ori cu un alt drept de proprietate. Operațiunea de transfer de afacere se realizează prin transferarea uneia sau mai multor ramuri de activitate/activități economice organizate între două societăți independente din punct de vedere juridic.

Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă colaborarea cu un avocat corporate sau cu un avocat achiziții pentru a asigura legalitatea, siguranța și eficiența acestor operațiuni. Un avocat firme poate întocmi un raport due diligence prin care să verifice istoricul activelor ce fac obiectul unei operațiuni de transfer de active, dacă firma sau persoana care vinde are dreptul legal de a face transferul, identificând astfel eventuale riscuri ascunse sau nereguli.

Nu navigați prin aceste provocări singuri. Contactați-ne astăzi pentru asistență expertă adaptată nevoilor dumneavoastră.

Avocat achiziții publice. Fuziuni și achiziții

Entitățile publice sau private pot achiziționa active constând în bunuri cu valoare economică (de exemplu, clădiri, echipamente, etc.) care sunt folosite pe termen lung în activitate. Achizițiile pot avea loc atât în mediul privat, între societăți, cât și în mediul public de către instituții care cumpără bunuri prin licitații sau achiziții directe. Este indicat ca achiziționarea de active să fie făcută în prezența unui avocat achiziții publice sau avocat firme pentru a stabili regimul juridic al bunurilor (dacă sunt libere de sarcini, intabulate, deținute legal) și regimul fiscal cu toate implicațiile contabile.

Un transfer afacere reprezintă un transfer de active și beneficiază de avantaje fiscale, adică acestea nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată. Un avocat corporate sau un avocat achiziții publice joacă un rol esențial în întocmirea actelor, asigurarea legalității și structurarea corectă a tranzacției. De asemenea, un avocat achiziții este implicat direct în procesul de due diligence, prin care sunt verificate toate detaliile juridice și financiare ale activelor transferate. Operațiunea de transfer afacere presupune cedarea activelor esențiale ale unei firme, inclusiv echipamente, know-how, clienți și chiar angajați. În acest caz, un contract transfer de afacere trebuie redactat cu grijă, astfel încât să protejeze interesele ambelor părți. Fie că se achiziționează doar active sau are loc un transfer părți sociale, implicarea unui avocat firme sau a unui avocat litigii comerciale este recomandată pentru a preveni orice conflict ulterior. Un pas cheie în orice transfer afacere este efectuarea unui due diligence riguros. Acest proces ajută la identificarea riscurilor juridice sau fiscale ascunse, fiind gestionat cel mai bine de un avocat firme sau de un avocat litigii comerciale cu experiență în domeniu. Un contract transfer de afacere trebuie întocmit astfel încât să reflecte clar ce active se transferă, care este valoarea tranzacției și cum se modifică capital social. Pentru o afacere de vânzare, consultanța oferită de un avocat litigii comerciale  poate face ca operațiunea de transfer părți sociale sau transfer de active să se desfășoare fără riscuri.

Pentru astfel de operațiuni complexe, este recomandată colaborarea cu o echipă juridică cu experiență. Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații oferă asistență completă în aspecte privind fuziuni și achiziții, transfer afacere, achiziții publice, precum și în redactare contract transfer de afacere sau analiza capital social.

În acest context, Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații oferă servicii juridice la un înalt standard profesional în diverse arii de practică, inclusiv în cele care privesc transfer de active, transfer de afacere, echipa noastră demonstrând o înțelegere complexă a reglementărilor privind fuziuni și achiziții, oferind soluții juridice clare și eficiente tuturor clienților care au solicitat serviciile unui avocat litigii comerciale.

Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2025, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Corporate 2025. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singură societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.

Articole din aria de practica

închidere firmă

Cum se închide o firmă în România în 2025: Dizolvare, Lichidare și Radiere

În România, procedura de închidere firmă este una strict reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale, iar parcursul său presupune trei etape fundamentale: dizolvare firmă, lichidare firmă și, în final, radiere firmă din Registrul Comerțului. Aceste etape marchează tranziția de la simpla decizie de încetare a activității până la ștergerea definitivă a persoanei […]

Procedura de Executare Silită

Procedura de Executare Silită: Soluții Legale, Drepturi și Pași de Urmat

Procedura de executare silită este un proces juridic riguros, reglementat de Codul de Procedură Civilă, care are scopul de a asigura aducerea la îndeplinire a unor obligații constatate prin titluri executorii. În situația în care debitorul nu își execută de bunăvoie datoriile, creditorul are posibilitatea de a solicita intervenția organelor competente pentru declanșarea executării silite. […]

Modificări importante la Legea nr. 85/2014

Opinie avocat: Guvernul rescrie Legea Insolvenței – Răspundere extinsă și proceduri accelerate

Avocat insolvență în România: Modificările din noua lege și răspunderea administratorilor Guvernul a anunțat recent un pachet de modificări importante la Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire în insolvență și în procedura insolvenței, justificând necesitatea acestora prin necesitatea de a eficientiza recuperarea creanțelor și de a reduce durata proceselor. Nucleul acestor schimbări este extinderea […]

Procedura concordatului preventiv

Care sunt cele mai importante provocări ale concordatului preventiv?

Care sunt principalele etape ale procedurii concordatului preventiv? Concordatul preventiv reprezintă o soluție legală eficientă, oferind un cadru reglementat pentru restructurarea datoriilor și evitarea procedurii de insolvență. Totuși, această procedură nu este lipsită de provocări semnificative. Procedura concordatului preventiv este reglementată de legea 85/2014 insolvență, iar parcurgerea corectă a etapelor este esențială pentru succesul restructurării […]

Procedura concordatului preventiv

Concordatul preventiv în România

Mecanism de restructurare util pentru antreprenori și creditorii lor Procedura concordatului preventiv este procedura judiciară de prevenire a insolvenței reglementată de legea 85 insolvență, a cărei deschidere suspendă executările silite în condițiile legii, iar debitorul poate redresa activitatea și achita total sau parțial creanțele afectate, în baza unui plan de restructurare votat de creditorii ale […]

Lichidarea unei afaceri în România

Cum să lichidezi legal o afacere în România

Procedura de dizolvare și lichidare voluntară prin Registrul Comerțului Lichidarea unei afaceri în România este un proces mult mai complex decât o simplă decizie luată de asociați. Este necesară de o procedură de lichidare bine definită, conform reglementărilor legislației comerciale, precum și de asistența unui avocat comercial sau a unui avocat firme cu experiență relevantă. […]

Cum se poate respinge o cerere de deschidere a procedurii de insolvență

Prezentare procedura insolvenței

Analiză avocat. Procedura insolvenței explicată Avocat drept comercial. Ce presupune procedura de insolvență? Conform dispozițiilor prevăzute în legea insolvenței 85 2014, insolvența este acea stare a patrimoniului unui debitor care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. În continuarea definiției legale, legea insolvenței mai stabilește și două situații […]

insolventa persoana juridica

Regimul juridic al sechestrului asigurător în procedura insolvenței Nordis

Parte civilă sau creditor? Prezentul articol analizează impactul procesului penal asupra procedurii de insolvență, în lumina jurisprudenței care abordează relația dintre măsurile asigurătorii dispuse în cadrul unui proces penal și procedura insolvenței, respectiv Decizia nr. 1/2020, care stabilește că existența unor măsuri asigurătorii instituite într-un proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice (firmă în insolvență), […]

procedura insolvență persoane juridice

Tabelul preliminar al creditorilor Nordis Management SRL

Care este stadiul procedurii insolvenței pentru Nordis Management SRL? Începutul acestei săptămâni debutează cu publicarea tabelului preliminar al creanțelor debitorului Nordis Management SRL, document esențial în procedura insolvenței, care stabilește cuantumul și structura datoriilor companiei față de creditori. Acesta oferă o imagine clară asupra obligațiilor financiare asumate de debitor și reprezintă un pas important în […]

apartamente nordis

Alternative legale pentru cumpărătorii de apartamente nordis

Opțiuni și soluții pentru cumpărătorii de apartamente nordis Cumpărătorii de apartamente nordis se confruntă în prezent cu o situație juridică dificilă, având în vedere intrarea în procedura insolvenței a dezvoltatorului imobiliar. Dezvoltatorul imobiliar aflat în insolvență este supus unui proces în care administratorul judiciar devine responsabil pentru gestionarea activelor și datoriilor firmei. În acest context, […]

declaratia de creanta

Declarația de creanță în România

Deschiderea procedurii insolvenței în România. De ce este importantă declarația de creanță? Astfel cum este prevăzut în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvență, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile și care […]

Legal 500

Legal 500: Pavel, Mărgărit si Asociații – Locul 3 in Romania 2024

Societatea Românească de Avocatură Pavel Margarit si Asociatii este una dintre cele mai bune firme de avocatură din România recunoscută pe Locul 3 în România de către directorul internațional Legal 500 din Londra in 2024 Societatea românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este prezentă în 2024, în topul firmelor de avocatură din România, în […]