Înființare sucursală în România

Avocat drept comercial. Ce presupune înființarea de sucursale în România?

Printre opțiunile pe care o societate comercială le are la dispoziție atunci cînd dorește să își extindă operațiunile economice și activitatea se numără înființarea unei sucursale sau a unei filiale.

O sucursală este o entitate fără personalitate juridică care nu deține un patrimoniu propriu fiind dependentă din punct de vedere economic și juridic de o societate comercială fondatoare. În acest context, o sucursală acționează întotdeauna în numele și în interesul societății comerciale de care aparține și își desfășoară activitatea economică cu ajutorul bunurilor necesare alocate de către societatea-mamă. Fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică, toate datoriile acumulate de o sucursală în desfășurarea activității sale, dar și veniturile realizate de aceasta se transferă în patrimoniul societății comerciale.

Un avocat drept societar vă poate ajuta cu redactarea și depunerea documentației necesare la Registrul Comerțului pentru a vă asigura că actele sunt complete și corecte, astfel încât procedura de înființare sucursală să aibă loc într-un timp cât mai scurt și fără dificultăți.

Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea societăţilor nr. 31/1990, societățile străine au posibilitatea de a înființa în România filiale, sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte sedii secundare cu respectarea legii române și în măsura în care acest fapt este agreat de legea statului lor organic.

Avocat drept societar. Înmatricularea unei sucursale

Formalitățile privind înființarea de sucursale sunt similare celor pentru înființare societate comercială. Astfel,sucursala trebuie înregistrată la Registrul Comerțului din județul unde va funcționa înainte de începerea activității economice. Există însă și posibilitatea ca o societate comercială să deschidă o sucursală într-o localitate din același județ sau chiar în aceeași localitate cu societatea-mamă, situație în care sucursala se înmatriculează în același registru al comerțului, dar ca înregistrare separată.

La momentul la care se solicită înmatricularea unei sucursale nu mai este necesară rezervarea denumirii, întrucât firma sucursalei se compune din numele societății comerciale la care se adaugă denumirea localității în care se află sediul, urmate de cuvântul „sucursală”.

Societatea românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă consultarea unui avocat drept comercial pentru a beneficia de asistență juridică în conformitate cu reglementările specifice care se aplică la înființarea de sucursale în regiunea dorită aducându-vă la cunoștință toate implicațiile și obligațiile fiscale care revin în urma înființării unei entități fără personalitate juridică.

Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații oferă servicii de consultanță avocat și asistență juridică specializată în drept comercial, în special în ceea ce privește înființare sucursală în România. Un avocat drept societar din cadrul echipei noastre vă poate oferi asistență juridică pentru înființarea unei sucursale. Pentru a beneficia de suportul nostru profesional și pentru consultanță avocat, vă invităm să completați formularul de contact disponibil pe site-ul nostru https://avocatpavel.ro/contact/.

Nu navigați prin aceste provocări singuri. Contactați-ne astăzi pentru asistență expertă adaptată nevoilor dumneavoastră.

Avocat Registrul Comerțului. Documente necesare pentru înființare sucursală

Pentru înregistrarea dosarului de înființare sucursală la Registrul Comerțului, persoana împuternicită să reprezinte o sucursală sau un avocat drept comercial trebuie să depună o serie de documente precum actul constitutiv al societății comerciale, cererea de înregistrare, declarațiile pe propria răspundere a persoanelor împuternicite să reprezinte sucursala din care să rezulte că îndeplinesc condițiile legale pentru a deține această calitate, hotărârea adunării generale a asociaților, dovada sediului, împuternicire avocațială, dacă procedura de depunere a documentelor este realizată de către un avocat Registrul Comerțului. Este important de reținut faptul că pentru societățile comerciale străine, toate documentele care urmează a fi depuse la Registrul Comerțului trebuie să fie însoțite de traduceri certificate.

Un avocat drept societar din echipa noastră vă poate oferi o consultație juridică în vederea stabilirii tuturor aspectelor legate de înmatricularea unei sucursale stabilind pașii care trebuie urmați, ce documente trebuie depuse în funcție de nevoile fiecărei societăți și care sunt obligațiile care decurg din acest proces.

Societatea românească de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații asigură servicii juridice la un înalt standard profesional în diverse arii de practică, inclusiv în cele care privesc înființarea de sucursale, echipa noastră demonstrând o înțelegere complexă a reglementărilor privind Legea societăţilor nr. 31/1990, oferind soluții juridice clare și eficiente tuturor clienților care au solicitat serviciile unui avocat Registrul Comerțului sau avocat drept comercial.

Articole din aria de practica

Greva magistraților din România

Greva Magistraților și Impactul Asupra Dosarelor de Divorț și Partaj – Ce trebuie să știe justițiabilii

Când Justiția se Oprește: Cum sunt Afectate Procesele de Familie și ce Soluții Juridice Există în Timpul Grevei Greva magistraților din România a generat un blocaj fără precedent în activitatea instanțelor, afectând direct mii de dosare de divorț, partaj și alte litigii civile. Suspendarea ședințelor de judecată, cu excepția cauzelor urgente, a prelungit termenele și […]

litigii civile

Litigii Civile în România: Cum să-ți protejezi drepturile și să obții rezultate favorabile

Avocat civil. Ce trebuie să știi despre procedura judiciară Pentru orice persoană care se confruntă cu litigii civile, cunoașterea regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă și apelarea la un avocat civil reprezintă pași esențiali. Un avocat civil are rolul de a explica ce înseamnă o acțiune în instanță, care sunt termenele și care sunt […]

Consultanță juridică online

Consultanță Avocat Online: Acces rapid la avocați specializați pentru Probleme Legale

Consultanță juridică online. Avantajele accesului rapid la avocați specializați Consultanță juridică online a devenit una dintre cele mai căutate soluții în România. Un avocat România oferă servicii juridice rapide și eficiente, iar prin consultanță juridică online se poate economisi timp, dar și resurse importante. Avocați cu experiență din cadrul unor firme avocatură București și nu […]

Litigii corporate

Litigii corporate în România: Ce trebuie să știi despre conflictele comerciale, drept societar și protejarea afacerii tale

În mediul juridic și economic actual, litigiile dintre asociați, conflictele privind conducerea și deciziile strategice ale societăților comerciale au devenit tot mai complexe, necesitând intervenția unui avocat business, avocat comercial și avocat corporate cu o cunoaștere aprofundată a normelor de drept societar. Într-o piață în continuă schimbare, un avocat business nu doar asistă societatea în […]

proprietate intelectuală

Litigii de Proprietate Intelectuală: Cum îți protejezi Marca înregistrată, Drepturi de Autor și Brevetele în fața încălcărilor

Litigiile legate de drepturi de proprietate intelectuală au crescut semnificativ în România și la nivel european, fiind alimentate de expansiunea pieței digitale, globalizarea comerțului și concurența tot mai acerbă. O marcă înregistrată, o înregistrare drepturi de autor sau un brevet de invenție nu mai reprezintă doar titluri formale, ci instrumente juridice indispensabile pentru protecția și […]

divorț si partaj

Divorț și partaj: Cum te ajută un avocat specializat în divorțuri și împărțirea bunurilor comune

Procesul de divorț și împărțirea patrimoniului comun ridică numeroase provocări juridice și emoționale, fiind esențial ca părțile să fie bine consiliate. Alegerea corectă între divorțul în instanță și varianta amiabilă la notar depinde de nivelul de conflict dintre soți, de gradul de colaborare și de complexitatea patrimoniului. În ambele situații, rolul unui avocat divorț sau […]

Restituirea proprietăților în România

Restituirea proprietăților în România: Ce trebuie să știi despre despăgubiri ANRP, contestații și procesul de retrocedare în România

Procesul de restituire a proprietăților naționalizate sau preluate abuziv de stat se realizează în România prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și prin CNCI (Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), conform prevederilor Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului […]

Răspundere civilă contractuală și delictuală

Răspundere civilă contractuală și delictuală: Ce presupune, Când se aplică și Cum se desfășoară procedura

O răspundere civilă și o răspundere civilă delictuală definesc cadrul juridic prin care se repară un prejudiciu în raporturile contractuale și extracontractuale. Diferențierea clară între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală permite stabilirea criteriilor de angajare a răspunderii și determinarea obligațiilor de compensare. Prin acțiune în pretenții, partea vătămată poate solicita daune materiale, daune-interese compensatorii și […]

Litigii succesorale – Partaj succesoral

Litigii succesorale: Strategii juridice pentru Partaj succesoral și protecția moștenirii

Litigiile succesorale constituie una dintre cele mai complexe ramuri ale dreptului civil, având un impact major atât asupra patrimoniului, cât și asupra relațiilor de familie. Orice succesiune este reglementată de Codul Civil, iar conflictele dintre moștenitori pot fi soluționate pe cale amiabilă sau, atunci când acest lucru nu este posibil, printr-o succesiune în instanță. În […]

contestație act administrativ

Procedura de Contestare Acte Fiscale: Drepturile contribuabilului în raport cu o Decizie de Impunere ANAF

Litigiile cu ANAF reprezintă o realitate tot mai frecventă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Fie că este vorba despre o contestație act administrativ, o contestație decizie ANAF sau o contestare decizie de impunere, contribuabilii trebuie să cunoască termenele, procedurile și mijloacele legale prin care își pot apăra interesele. Un rol esențial […]

recuperări creanțe

Cum poți Recupera Creanțe Legal: Soluții eficiente pentru persoane fizice și juridice

Procedura de recuperări creanțe în România reprezintă un mecanism juridic esențial pentru apărarea drepturilor creditorilor și asigurarea respectării obligațiilor contractuale. Prin utilizarea eficientă a instrumentelor prevăzute de legislația în vigoare, creditorii pot obține rezultate rapide în materie de recuperare datorii și recuperare bani. Printre cele mai utilizate proceduri se remarcă ordonanță de plată, care oferă […]

litigii acțiune în instanță

Sfat Avocat pentru Litigii Civile: Cum să abordezi corect o Acțiune în Instanță

Pe măsură ce conflictele legale devin tot mai complexe și frecvente, abordarea corectă a unei acțiuni în instanță este necesară pentru protejarea drepturilor și intereselor. Fie că este vorba despre un litigiu civil complex sau despre clarificarea pașilor procesului judiciar, expertiza unui avocat civil și a unui avocat litigii poate face diferența între succes și […]