Nulitate contract de vânzare-cumpărare
Avocat specializat în imobiliare. Contract de vânzare cumpărare
Potrivit dispozițiilor legale, un contract de vânzare cumpărare este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească. Un contract de vânzare cumpărare este guvernat de principiul libertății contractuale, părțile fiind libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. Există diferite motive pentru care un astfel de raport juridic poate înceta, iar în funcție de norma juridică încălcată sau condiția impusă de lege care a fost nerespectată, acestea pot fi nulitate absolută, nulitatea relativă (anulare contract vânzare cumpărare imobil) sau rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, după caz.
Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă colaborarea cu un avocat specializat în imobiliare sau cu un avocat civil pentru a vă oferi asistență juridică personalizată la redactarea și revizuirea unui act de vânzare cumpărare, analizarea unui contract vânzare cumpărare în scopul identificării cauzelor care atrag nulitatea relativă (anulare contract vânzare cumpărare imobil), nulitate absolută sau rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și reprezentare în fața instanței competente, dacă este cazul.
Elementele esențiale de care trebuie să se țină cont atunci când se încheie un act de vânzare cumpărare sunt întotdeauna stabilirea prețului și a bunului vândut. De asemenea, validitatea unui act de vânzare cumpărare depinde de acordul de voință al părților implicate, fiind considerat încheiat la momentul la care ambele părți își exprimă consimțământul. Excepție de la această regulă sunt contractele solemne, care se încheie în momentul îndeplinirii formalităților prevăzute de lege pentru validitatea lor, cum ar fi contractul de vânzare imobilcare se înscrie în Cartea Funciară, astfel fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate noului proprietar.
În acest sens, procesul de cumpărare a unui imobil de la un dezvoltator imobiliar implică în unele cazuri și încheierea unui antecontract cu acesta sau așa numita promisiune bilaterală de vânzare cumpărare. Un antecontract este de fapt o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare între cumpărător și dezvoltator imobiliar, oferind garanția ambelor părți că vor încheia în viitor contractul de vânzare, garanție dată de avansul pe care cumpărătorul îl plătește la momentul în care se încheie respectivul antecontract (promisiune bilaterală de vânzare cumpărare) sau la termenul stabilit de acesta.
Deși, antecontractul reprezintă un acord prin care părțile se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare cumpărare, acesta trebuie să includă elementele esențiale ale contractului final ce va fi semnat ulterior. Astfel, consecința încheierii unei promisiuni bilaterale de vânzare care are la bază un viciu de consimțământ sau care a fost încheiată cu încălcarea legii va fi nulitatea relativă sau nulitate absolută. Un avocat civil sau avocat imobiliare vă poate oferi sprijin din punct de vedere juridic începând cu redactarea contractului de vânzare într-un mod clar și detaliat, autentificarea unui contract avocat la notar pentru a vă asigura că acesta îndeplinește toate condițiile cerute de lege și reprezentarea în fața instanței în eventualitatea unui litigiu care ar putea să apară pe parcursul executării contractului.
Nu navigați prin aceste provocări singuri. Contactați-ne astăzi pentru asistență expertă adaptată nevoilor dumneavoastră.
Avocați imobiliare. Cauze de nulitate absolută
Nulitatea absolută este o sancțiune civilă care intervine pentru încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Conform regulilor generale, aceasta poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție, iar instanța este obligată să o invoce din oficiu.
Cauzele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută a unui contract sunt nerespectarea dispozițiilor legale privind forma contractului, în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, nerespectarea dispozițiilor legale privind publicitatea contractului, a regulilor privind caracterul determinat/determinabil și licit al obiectului contractului ori caracterul licit și moral al cauzei contractului. De asemenea, printre cauzele care pot atrage această sancțiune este inclusă și lipsa consimțământului nulitate absolută.
Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații recomandă încheierea unui contract avocat cu un avocat civil sau cu un avocat specializat în imobiliare pentru a verifica dacă există motive de nulitate absolută sau de nulitate relativă într-un contract de vânzare cumpărare, stabilind astfel ce strategie legală este mai potrivită pentru protejarea intereselor părților.
Concret, evicțiunea în contractul de vânzare cumpărare apare atunci când cumpărătorul își pierde dreptul asupra bunului cumpărat din cauza unui drept superior al unui terț. Dacă un contract vânzare cumpărare este afectat de evicțiune, acesta poate fi declarat nul absolut dacă vânzătorul nu avea un drept de proprietate asupra acelui imobil, bunul era sechestrat sau indisponibilizat sau dacă bunul aparținea statului sau unei instituții publice și nu putea fi înstrăinat, în aceste cazuri obiectul vânzării neputând fi transferat în mod legal, evicțiunea în contractul de vânzare cumpărare devenind astfel o cauză de nulitate absolută. În ceea ce privește lipsa consimțământului nulitate absolută, pentru ca un contract de vânzare cumpărare să fie valabil, trebuie să existe manifestarea clară de voință a ambelor părți și consimțământul liber al acestora. Lipsa totală a consimțământului atrage nulitatea absolută a contractului, iar, în cazul în care consimțământul este doar viciat sancțiunea aplicabilă va fi nulitatea relativă (anulare contract vânzare cumpărare imobil).
Un avocat imobiliare vă poate ajuta cu redactarea și revizuirea contractului de vânzare cumpărare, reprezentarea în fața notarului pentru autentificare contract avocat, precum și reprezentare în fața autorităților și instituțiilor publice în vederea îndeplinirii tuturor formalităților cerute de lege privind publicitatea. Mai mult, apelarea la serviciile unor avocați imobiliare joacă un rol esențial în contractul de vânzare, asigurând legalitatea tranzacției și protejând drepturile părților implicate. Aceștia verifică documentele și identifică eventuale probleme, precum lipsa consimțământului nulitate absolută. De asemenea, în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile, avocatul poate solicita rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, restabilind situația anterioară și obținând despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Astfel, un avocat imobiliar oferă siguranță juridică și previne litigii costisitoare.
În acest context, Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații oferă servicii juridice la un înalt standard profesional în diverse arii de practică, inclusiv în cele care privesc contractul de vânzare cumpărare, echipa noastră demonstrând o înțelegere complexă a reglementărilor privindtranzacțiile pe piața imobiliară, oferind soluții juridice clare și eficiente tuturor clienților care au solicitat serviciile unor avocați imobiliare.
Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2025, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Corporate 2025. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singură societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.











