Acțiunea în evacuare

Avocat specializat în evacuare. Ce este acțiunea în evacuare?

Acțiunea în evacuare reprezintă un instrument juridic, o acțiune personală și în realizare prin intermediul căreia se urmărește sancționarea celui care a deținut imobilul în temeiul unui raport juridic prin care s-a transmis folosința, care însă a încetat (cazul fostului locatar din contractul de locațiune, chiriaș, arendaș, sublocatar, cesionar al unui locatar) și a celui care ocupă imobilul fără a avea vreun titlu, indiferent dacă a existat sau nu permisiunea ori îngăduința proprietarului (toleratul și cel care ocupă abuziv un imobil) în situațiile în care acesta nu-și îndeplinește obligațiile legale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative.

Acțiunea în evacuare, ca sancțiune, este specifică raporturilor juridice de locațiune, izvorâte din contractul de locațiune care sunt raporturi de obligații, ce au ca efect transmiterea folosinței unui bun către locatar, care fiind un detentor nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia.

Avocat evacuare chiriaș. Părțile

Părțile unei acțiuni în evacuare sunt reprezentate de reclamant și pârât. Reclamantul este persoana care deține dreptul de proprietate și solicită instanței o evacuare din imobilele folosite fără drept, iar calitatea de pârât aparține celui împotriva căruia se îndreaptă o acțiune în evacuare de drept comun.

Avocat procedura de evacuare. Temei legal

Procedura evacuării este reglementată în mod expres și exhaustiv în Noul Cod de Procedură Civilă în articolele 1033-1048, care se aplică în litigiile ce au ca obiect evacuarea chiriașilor sau evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept.

Avocat acțiune în evacuare de drept comun. Unde se depune cererea de chemare în judecată întemeiată pe acțiunea în evacuare?

Cererile de chemare în judecată formulate pentru a iniția procedura de evacuare sunt de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află situat imobilul ocupat fără drept ori, după caz, închiriat sau arendat, chiar dacă cel care deține calitatea de locatar a părăsit imobilul sau contractul a încetat.

De menționat este și faptul că cel care este locatar şi ocupantul imobilului sunt socotiţi ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept și pentru care se deschide procedura de evacuare.

Cererea de evacuare se judecă cu citarea părţilor, cu excepția situației în care este vorba despre o evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept pentru neplata chiriei sau a arenzii ce se solicită în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, conform legii.

Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații vă recomandă consultarea unui avocat specializat în executare silită sau evacuare chiriaș, care vă poate oferi asistență juridică personalizată nevoilor specifice situației în care vă aflați.

Avocat executare silită. Termenul de introducere pentru procedura evacuării

În situația în caredreptul unui locatar de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locaţiunii prin expirarea termenului, prin acţiunea întreprinsă de locator, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum şi din orice altă cauză şi cel care deține calitatea de locator doreşte să intre în posesia imobilului, acesta îl va notifica pe locatar, în scris, (act denumit somație de evacuare sau notificare evacuare chiriaș, atunci când este vorba despre contractul de locațiune) prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze şi să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care s-a comunicat o somație de evacuare ori notificare evacuare chiriaș când procedura evacuării vizează contractul de locațiune care nu mai constituie un titlu valabil pentru locatar.

Hotărârea de evacuare echivalează cu o executare silită şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor.

Atunci când un locatar sau ocupant al unui imobil care a primit o somație de evacuare sau notificare evacuare chiriaș în condiţiile reglementate prin procedura evacuării și a părăsit imobilul, cel care este locator sau proprietar poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare.

Pentru a vă asigura de temeinicia și acuratețea procedurilor legale în ceea ce privește evacuarea chiriașilor sau o acțiune în evacuare de drept comun, Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații vă învită să apelați la serviciile unui avocat evacuare chiriaș, avocat specializat în evacuare.

Societatea Românească de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații oferă servicii de consultanță avocat și asistență juridică specializată în drept civil, în special în ceea ce privește acțiunea în evacuare. Un avocat specializat în evacuare sau un avocat executare silită din cadrul echipei noastre prezintă o vastă experiență în litigii civile, în special în procedura evacuăriiPentru a beneficia de suportul nostru profesional și pentru consultanță avocat, vă invităm să completați formularul de contact disponibil pe site-ul nostru https://avocatpavel.ro/contact/.

Nu navigați prin aceste provocări singuri. Contactați-ne astăzi pentru asistență expertă adaptată nevoilor dumneavoastră.

Avocat evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept. Evacuare prin ordonanță președințială

Potrivit legii, dacă nu există reglementări contrare în acest sens, evacuarea chiriașilor se face în baza unei hotărâri judecătorești.

Cu toate acestea, există și situații în care procedura evacuării poate fi demarată și printr-o ordonanță președințială, dar aceasta va putea fi admisă doar dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv urgența, caracterul vremelnic și nesoluționarea fondului.

Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului. Ordonanța președințială este provizorie si executorie. Aceasta are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială, dar nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.

Așadar, acțiunea în evacuare reprezintă un instrument legal esențial în cazurile în care este necesară o evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept și care implică proceduri specifice și necesită reprezentare juridică adecvată pentru a asigura rezultate favorabile în instanță.

Un avocat specializat în evacuare, avocat evacuare chiriaș cu experiență în acest domeniu poate oferi asistență juridică expertă, poate dezvolta strategii eficiente pentru recuperarea posesiei și poate reprezenta interesele dumneavoastră în fața instanței cu profesionalism și determinare.

Articole din aria de practica

Greva magistraților din România

Greva Magistraților și Impactul Asupra Dosarelor de Divorț și Partaj – Ce trebuie să știe justițiabilii

Când Justiția se Oprește: Cum sunt Afectate Procesele de Familie și ce Soluții Juridice Există în Timpul Grevei Greva magistraților din România a generat un blocaj fără precedent în activitatea instanțelor, afectând direct mii de dosare de divorț, partaj și alte litigii civile. Suspendarea ședințelor de judecată, cu excepția cauzelor urgente, a prelungit termenele și […]

litigii civile

Litigii Civile în România: Cum să-ți protejezi drepturile și să obții rezultate favorabile

Avocat civil. Ce trebuie să știi despre procedura judiciară Pentru orice persoană care se confruntă cu litigii civile, cunoașterea regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă și apelarea la un avocat civil reprezintă pași esențiali. Un avocat civil are rolul de a explica ce înseamnă o acțiune în instanță, care sunt termenele și care sunt […]

Consultanță juridică online

Consultanță Avocat Online: Acces rapid la avocați specializați pentru Probleme Legale

Consultanță juridică online. Avantajele accesului rapid la avocați specializați Consultanță juridică online a devenit una dintre cele mai căutate soluții în România. Un avocat România oferă servicii juridice rapide și eficiente, iar prin consultanță juridică online se poate economisi timp, dar și resurse importante. Avocați cu experiență din cadrul unor firme avocatură București și nu […]

Litigii corporate

Litigii corporate în România: Ce trebuie să știi despre conflictele comerciale, drept societar și protejarea afacerii tale

În mediul juridic și economic actual, litigiile dintre asociați, conflictele privind conducerea și deciziile strategice ale societăților comerciale au devenit tot mai complexe, necesitând intervenția unui avocat business, avocat comercial și avocat corporate cu o cunoaștere aprofundată a normelor de drept societar. Într-o piață în continuă schimbare, un avocat business nu doar asistă societatea în […]

proprietate intelectuală

Litigii de Proprietate Intelectuală: Cum îți protejezi Marca înregistrată, Drepturi de Autor și Brevetele în fața încălcărilor

Litigiile legate de drepturi de proprietate intelectuală au crescut semnificativ în România și la nivel european, fiind alimentate de expansiunea pieței digitale, globalizarea comerțului și concurența tot mai acerbă. O marcă înregistrată, o înregistrare drepturi de autor sau un brevet de invenție nu mai reprezintă doar titluri formale, ci instrumente juridice indispensabile pentru protecția și […]

divorț si partaj

Divorț și partaj: Cum te ajută un avocat specializat în divorțuri și împărțirea bunurilor comune

Procesul de divorț și împărțirea patrimoniului comun ridică numeroase provocări juridice și emoționale, fiind esențial ca părțile să fie bine consiliate. Alegerea corectă între divorțul în instanță și varianta amiabilă la notar depinde de nivelul de conflict dintre soți, de gradul de colaborare și de complexitatea patrimoniului. În ambele situații, rolul unui avocat divorț sau […]

Restituirea proprietăților în România

Restituirea proprietăților în România: Ce trebuie să știi despre despăgubiri ANRP, contestații și procesul de retrocedare în România

Procesul de restituire a proprietăților naționalizate sau preluate abuziv de stat se realizează în România prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și prin CNCI (Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), conform prevederilor Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului […]

Răspundere civilă contractuală și delictuală

Răspundere civilă contractuală și delictuală: Ce presupune, Când se aplică și Cum se desfășoară procedura

O răspundere civilă și o răspundere civilă delictuală definesc cadrul juridic prin care se repară un prejudiciu în raporturile contractuale și extracontractuale. Diferențierea clară între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală permite stabilirea criteriilor de angajare a răspunderii și determinarea obligațiilor de compensare. Prin acțiune în pretenții, partea vătămată poate solicita daune materiale, daune-interese compensatorii și […]

Litigii succesorale – Partaj succesoral

Litigii succesorale: Strategii juridice pentru Partaj succesoral și protecția moștenirii

Litigiile succesorale constituie una dintre cele mai complexe ramuri ale dreptului civil, având un impact major atât asupra patrimoniului, cât și asupra relațiilor de familie. Orice succesiune este reglementată de Codul Civil, iar conflictele dintre moștenitori pot fi soluționate pe cale amiabilă sau, atunci când acest lucru nu este posibil, printr-o succesiune în instanță. În […]

contestație act administrativ

Procedura de Contestare Acte Fiscale: Drepturile contribuabilului în raport cu o Decizie de Impunere ANAF

Litigiile cu ANAF reprezintă o realitate tot mai frecventă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Fie că este vorba despre o contestație act administrativ, o contestație decizie ANAF sau o contestare decizie de impunere, contribuabilii trebuie să cunoască termenele, procedurile și mijloacele legale prin care își pot apăra interesele. Un rol esențial […]

recuperări creanțe

Cum poți Recupera Creanțe Legal: Soluții eficiente pentru persoane fizice și juridice

Procedura de recuperări creanțe în România reprezintă un mecanism juridic esențial pentru apărarea drepturilor creditorilor și asigurarea respectării obligațiilor contractuale. Prin utilizarea eficientă a instrumentelor prevăzute de legislația în vigoare, creditorii pot obține rezultate rapide în materie de recuperare datorii și recuperare bani. Printre cele mai utilizate proceduri se remarcă ordonanță de plată, care oferă […]

litigii acțiune în instanță

Sfat Avocat pentru Litigii Civile: Cum să abordezi corect o Acțiune în Instanță

Pe măsură ce conflictele legale devin tot mai complexe și frecvente, abordarea corectă a unei acțiuni în instanță este necesară pentru protejarea drepturilor și intereselor. Fie că este vorba despre un litigiu civil complex sau despre clarificarea pașilor procesului judiciar, expertiza unui avocat civil și a unui avocat litigii poate face diferența între succes și […]