Pentru a pronunta urmatoarea Decizie, Inalta Curte a constat ca obiectul cererii reconventionale dedus judecatii il constituie excluderea recurentului-reclamant derivand din existenta gravelor neintelegeri intre asociati, aspect necontestat de catre recurent.
In al doilea rand, cererea de dizolvare a societatii a reprezentat o aparare fata de cererea reconventionala, iar, sub acest aspect, s-a confirmat corect de catre instantele anterioare faptul ca se impune luarea sanctiunii prevazuta de art. 222 lit. d) C. proc. civ., fara a se da eficienta gravelor neintelegeri dintre asociati care ar fi condus la dizolvarea societatii.
Dizolvarea societatilor comerciale este definita ca o faza a inceperii procesului de incetare a personalitatii juridice, iar cazurile de dizolvare sunt prevazute in Legea nr. 31/1990 si actul constitutiv.
Chestiunea de drept dedusa judecatii este reprezentata de preeminenta sanctiunii excluderii unui asociat in detrimentul unei solutii de dizolvare a societatii, in raport de care Inalta Curte constata legalitatea solutiei pronuntata de catre instanta de apel, care a retinut ca faptele pentru care aceasta solutie este reglementata dobandesc caracter special in economia cazurilor pentru care o societate nu mai poate functiona, data fiind gravitatea acestora.
Dispozitia legala care a constituit temeiul cererii reconventionale art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 stabileste ca „Poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata: …d) asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste de semnatura sociala sau de capitalul social in folosul lui sau al altora”.
Abordarea dispozitiilor mai sus redate, in privinta aplicarii lor, vizeaza aspectul legat de excluderea asociatului care are calitatea de administrator vinovat de frauda in dauna societatii sau care foloseste capitalul social sau semnatura sociala, in mod abuziv sau neindreptatit, in folosul sau sau al altora.
Fiind in discutie o sanctiune societara, analiza aplicarii acesteia a fost efectuata de catre instanta de apel raportat la ideea de culpa, in conditiile in care s-a sustinut incalcarea grava a obligatiilor societare. Concluzia se desprinde din indatoririle asumate la constituirea societatii, care se sprijina pe contractul de societate, consimtamantul pentru incheierea acestui pact societar bazandu-se pe un element esential care este affectio societatis.
In consecinta, constatandu-se savarsirea unor fapte ilicite, in legatura cu ideea de culpa, sanctiunea societara care se impune este cea prevazuta de art. 222 din Legea nr. 31/1990 si anume excluderea, si nu dizolvarea. Neintelegerile grave dintre asociati isi gasesc raspunsul, in ce priveste functionarea societatii, in dispozitiile art. 227 alin. (1) lit. e) expres prevazute pentru astfel de situatii, care nu pot fi asimilate sau adaugate la cazurile de excludere.
Data propusa de catre recurent, respectiv data pierderii calitatii de administrator, in raport de care trebuia stabilita cota parte din activul net nu poate fi retinuta, fiind contrara dispozitiilor legale evocate, care reglementeaza stabilirea drepturilor asociatului exclus.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului a fost respins ca nefondat.