Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații a reprezentat o companie din Slovacia ce activează în domeniul imobiliar într-un litigiu privind recuperarea unei creanțe importante ca urmare a neexecutării obligației debitorului de a livra bunurile conform înțelegerii părților.

Asistența și reprezentarea a constatat în efectuarea de diligențe legale, incluzând transmiterea unei notificări reprezentantului societății debitoare, discuții purtate cu partea debitoarea, acordarea de eșalonări, restituirea sumei de bani datorate, precum și de penalități pentru executarea cu întârziere a obligației în vederea recuperării debitului restant.

Astfel, Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații a reușit cu succes să asiste și să reprezinte clientul în recuperarea creanței de la societate debitoare.

Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații a reprezentat clienți atât din România, cât și din străinătate, având avocați specializați în domeniul litigiilor, recuperării creanțelor și al executării silite, asigurând asistență și reprezentare în proiecte de succes. În acest sens, menționăm faptul că Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații a reușit să recupereze creanțe pentru clienții săi în cuantum de aproximativ 50 de milioane de euro.

Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la un avocat specializat în domeniul litigiilor, recuperării creanțelor și al executării silite pentru sprijinirea creditorilor în toate etapele necesare pentru recuperarea creanțelor datorate de debitori, precum și în obținerea de penalități și orice alte condiții avantajoase prevăzute de lege.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2021, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 2 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2021. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.

Cum a asistat și reprezentat Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații o companie din Slovacia într-un litigiu legat de recuperarea unei creanțe?

Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații a oferit asistență și reprezentare unei companii din Slovacia într-un litigiu cu privire la recuperarea unei creanțe importante ca urmare a neexecutării obligației debitorului de a livra bunurile conform înțelegerii părților. Acest proces a implicat diligențe legale precum transmiterea notificării către reprezentantul societății debitoare, discuții cu partea debitoare, acordarea de eșalonări și recuperarea sumei datorate, inclusiv a penalităților pentru întârzierea executării obligației, în vederea recuperării debitului restant.

Care sunt domeniile în care Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații oferă asistență și reprezentare?

Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații oferă asistență și reprezentare în domeniul litigiilor, recuperării creanțelor și al executării silite. Această societate a reprezentat clienți atât din România, cât și din străinătate, având avocați specializați în aceste domenii.

Ce succes a avut Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații în ceea ce privește recuperarea creanțelor pentru clienții săi?

Societatea de Avocați Pavel, Mărgărit și Asociații a reușit să recupereze creanțe pentru clienții săi în cuantum de aproximativ 50 de milioane de euro. Aceasta a înregistrat proiecte de succes în domeniul recuperării creanțelor, demonstrând abilitățile și experiența sa în gestionarea cu succes a litigiilor și a procesului de recuperare.