Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a oferit servicii de asistență juridică asociatului unei prestigioase companii românești de energie verde, asistându-l în negocierea dintre asociați, tranșând neînțelegerile asociaților din cadrul SRL-ului, evitând excluderea unuia dintre asociați ori dizolvarea societății, ca eventuale soluții în vederea remedierii acestor dispute între asociați.

Serviciile de asistență și reprezentare au constat în consilierea asociatului companiei având ca obiect de activitate energia verde în vederea negocierii și soluționării de dispute între asociați în materie civilă și comercială. Societatea de avocatură Pavel Mărgărit și Asociații fost singura societate de avocatură implicată în soluționare și a avut un rol important de a sprijini clientul cu o strategie generală care a luat în considerare toate neînțelegerile între asociați vizând mai multe aspecte și provocări, precum și consilierea și sprijinirea în implementarea acțiunilor necesare pentru soluționarea neînțelegerilor asociaților în SRL, pentru evitarea excluderii unuia dintre ei ori a dizolvării societății.

Serviciile noastre au inclus redactarea unui memoriu privind riscurile companiei și analiza documentelor relevante în acest scop. Scopul Memorandumului a fost de a evidenția concluziile analizei noastre juridice, a Actului Constitutiv al Societății și a altor documente puse la dispoziție la dispoziție, precum și alte aspecte relevante descrise de Client: operațiunile care au fost efectuate de către Companie, decizii și cooperare între asociați, alte aspecte care ar putea prezenta un risc de răspundere a acționarilor Societății.

,,Societatea de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații are o experiență vastă și  numeroși avocați specializați în drept corporatist, comercial precum și în fuziuni și achiziții, implicați în proiecte de anvergură, oferind asistență juridică cu privire la soluționarea disputelor și neînțelegerilor între asociați, fiind prezenți la negocieri între asociați pentru a evita anumite soluții, precum dizolvarea societății ori excluderea asociaților” a spus Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Societății de Avocatură Pavel Mărgărit și Asociații.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile unui avocat specializat în drept corporatist, comercial precum și în fuziuni si achizitii care, având experiență în acest domeniu, poate oferi îndrumare asociaților și poate conduce la salvarea affectio societatis.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2021, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 2 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2021. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.

Cum a ajutat Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații asociatul unei companii de energie verde în soluționarea neînțelegerilor dintre asociați?

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a furnizat servicii de asistență juridică asociatului unei companii românești de energie verde pentru a negocia și soluționa disputele dintre asociați. A fost evitată excluderea unuia dintre asociați sau dizolvarea societății, iar societatea de avocatură a avut un rol crucial în dezvoltarea unei strategii generale pentru remedierea neînțelegerilor, oferind consultanță și sprijin în implementarea acțiunilor necesare pentru rezolvarea conflictelor în cadrul SRL-ului.

Ce tipuri de servicii de asistență și reprezentare au fost oferite asociatului companiei de energie verde în procesul de soluționare a disputelor?

Societatea de avocatură a oferit consiliere asociatului companiei de energie verde pentru a negocia și soluționa disputele dintre asociați. Acest lucru a inclus analiza neînțelegerilor dintre asociați, dezvoltarea unei strategii pentru remedierea acestora și sprijinirea în implementarea acțiunilor necesare pentru a preveni excluderea sau dizolvarea societății. De asemenea, au fost redactate documente legale precum un memoriu privind riscurile companiei și analiza documentelor relevante pentru evidențierea concluziilor analizei juridice.

Cum a contribuit Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații la prevenirea excluderii unuia dintre asociați sau dizolvării societății în cadrul acestor dispute între asociați?

Societatea de avocatură a jucat un rol semnificativ în prevenirea excluderii sau dizolvării societății în cadrul disputelor dintre asociați. Prin furnizarea de servicii de asistență juridică și reprezentare, aceștia au ajutat la dezvoltarea unei strategii eficiente de soluționare a neînțelegerilor. Au fost luate în considerare aspectele și provocările multiple ale disputei, iar societatea de avocatură a consiliat și sprijinit asociatul în implementarea acțiunilor necesare pentru a rezolva problemele și pentru a menține armonia în cadrul societății.